Autoritățile din Cluj au crescut nivelul apei lacului Gilău, ca să nu se vadă cât de șubred. Astfel, piciorul podului, măcinat aproape în totalitate, stă departe de ochii lumii. Totuși, pentru a face asta, municipalitatea a realizat că e nevoie și de o expertiză, așa că a scăzut din nou nivelul. Circulația auto de acolo este închisă de trei zile, dar șoferii nu iau în seamă indicatoarele de avertizare și preferă drumul mai scurt, deși își pun viața în pericol.

Autoritățile din Cluj au crescut nivelul apei lacului Gilău pentru a nu se vedea cât de șubred este podul

Autoritățile din Cluj merg pe premisa „dacă nu vezi problema, înseamnă că ea nu există”, tratând superficial o situație periculoasă. Pilonul podului peste Gilău abia se mai ține, căci cimentul a dispărut.

În urmă cu trei zile, la baza podului erau mai multe utilaje, semn că cineva avea intenția de a se apuca de lucrări. Duminică, se pare că autoritățile s-au răzgândit, ba chiar, la un moment dat, apa din lac a fost crescută din nou, pentru a ține departe problema de ochii curioșilor.

Tot la final de săptămână s-a dat din nou drumul la apă, fără ca nimeni să fie anunțat. Mai mulți pescari aflați la baza podului s-au trezit cu apa peste ei, relatează Observator. Așadar, misiunea a fost îndeplinită: picioarele podului nu s-au mai văzut. Suspect este că, la nici o zi după ce au ridicat nivelul apei, acesta a fost scăzut din nou. La scurt timp, la pod a ajuns șeful serviciului tehnic să constate cât de gravă este situația.


  • Reporter: Sunteţi de la Consiliul Judeţean. Consiliul Judeţean administrează acest pod, nu?

  • Reprezentant CJ: Da.

  • Reporter: Înseamnă că sunteţi responsabili de ceva, nu?

  • Reprezentant CJ: V-am zis că n-are rost să ...

  • Reporter: Dacă nu scădea apa se cunoştea situaţia podului?

  • Reprezentant CJ: Tocmai asta a fost, să se scadă apa, să se vadă ce e acolo, să se facă o expertiză. Haideţi, vă rog, opriţi-vă că ...

„Robi, domnul este de la Consiliul Judeţean, îl poţi filma liniştit. Domnul e responsabil cu ce se întâmplă aici".

„Nu sunt responsabil cu ce se întâmplă aici, e un constructor care are drumul în administrare acum".

Podul duce spre staţiunile din munţii Apuseni și fără el şoferii ar trebui să facă un ocol de aproape 30 de kilometri.

Citeste si:
Apa Nova lansează campania „Apa oficială din tot ce iubești în...
Apa Nova lansează campania...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 18 Iulie 2022 - 09 : 07

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.