Omul de afaceri George Copos a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru săvârşirea, în stare de recidivă, a infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în participaţie improprie, fiind acuzat că a plagiat o carte pe vremea când era deţinut la Penitenciarul Rahova, pentru a beneficia de o reducere a pedepsei cu 30 de zile.

„La data de 29.09.2014, inculpatul, fiind în executarea unei pedepse privative de libertate, a prezentat Comisiei de liberare condiţionată constituită la nivelul Penitenciarului Bucureşti - Rahova, în mod mincinos, faptul că el este autorul unei lucrări ştiinţifice. Prin această acţiune, inculpatul i-a determinat pe membrii comisiei să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu, prin încălcarea dispoziţiilor prevăzute de legislaţia primară, cu consecinţa considerării ca executate, în mod greşit, a 30 de zile din cuantumul pedepsei”, se arată într-un comunicat al Parchetului.

În aprilie 2015, George Copos a fost eliberat condiţionat din închisoare, după ce a executat o parte din cei patru ani primiţi în dosarele „Loteria I” şi „Transferuri în fotbal”.

Copos a beneficiat de o reducere a pedepsei şi pentru faptul că a scris în detenţie cinci cărţi, una de istorie şi patru de turism: la Editura Niculescu - „Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI”, „Tăşnadul medieval”, „Franciza vs management în industria hotelieră” şi „Turismul - vector de interculturalitate”; la Editura Meteor Press - „Turismul european durabil şi provocările lui”.

Tirajul acestor cărţi a fost cumpărat integral de George Copos, oamenii săi apropiaţi ridicând volumele imediat după tipărire.

Citeste si:
Poezia unui român, preluată în ultimul volum al celebrei Isabel...
Poezia unui român, preluată...

După ce a fost eliberat din penitenciar, George Copos a fost acuzat de plagiat.

Jurnalistul Cătălin Parfene a dezvăluit că tema lucrării sale de masterat - „Politica matrimonială a domnilor din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI”, realizată în 2005, este similară cu tema cărţii scrise de Copos - „Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI”.

Mai mult, cartea scrisă de Copos are o prefaţă semnată de profesorul Stelian Brezeanu, cel care a coordonat şi lucrarea de masterat a lui Cătălin Parfene.

Ulterior, în anul 2016, procurorii au deschis un dosar penal şi l-au pus sub acuzare pe George Copos.

Citeste si:
Tinere recrutate pe internet pentru prostituție, de interlopii din...
DIICOT: Tinere recrutate pe...

„În fapt, din probele administrate până la acest moment, suspectul Copos Gheorghe, aflat în executarea unei pedepse privative de libertate de 4 ani închisoare, a elaborat lucrarea ştiinţifică - „Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova (secolele XIV-XVI)”, Bucureşti, Editura Niculescu, 2014, 119 pagini, pentru care a obţinut acordarea a 30 de zile câştig, zile de care comisia de liberare condiţionată întrunită la Penitenciarul Bucureşti-Jilava a ţinut cont cu ocazia analizării îndeplinirii criteriilor prevăzute de lege pentru aplicarea acestei instituţii. La data de 29.09.2014, odată cu publicarea respectivei lucrări, suspectul şi-a însuşit fără drept, în parte, opera unui alt autor şi a prezentat-o conducerii Penitenciarului Bucureşti-Rahova ca o creaţie intelectuală proprie. De asemenea, la data de 10.09.2014, a semnat un angajament prin care a declarat în mod necorespunzător adevărului că în demersurile întocmirii lucrării ştiinţifice se obligă să respecte normele de bună conduită în cercetare ştiinţifică şi inovare care interzic plagiatul”, spunea Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 în anul 2016 la deschiderea anchetei, potrivit Agerpres.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.