Monica Anisie, ministrul Educației, a anunțat că va face toate demersurile posibile pentru ca Parlamentul să adopte o lege care să „pedepsească aspru FAKE NEWS-ul”.

Reacția ministrului Monica Anisie a venit după ce o presupusă declarație a sa a stârnit controverse în mediul online.

Ministrul Educației a fost invitat, luni, la Realitatea Plus, unde a fost întrebată ce souții are pentru elevii din mediile favorizate, sau care nu au curent electric. Aceasta a amintit de programul „TeleȘcoala” realizat cu TVR, iar titlurile apărute în presă după această precizare au fost „Ministrul Educației recomandă lecţii la televizor pentru copiii care locuiesc în case fără curent electric” sau „Anisie, răspuns halucinant: Copii fără curent electric în case, școala online la televizor”.

Postarea integrală a ministrului Educației:

E epidemie de știri false în România! O realitate extrem de periculoasă și extrem de tristă. Cine suportă consecințele epidemiei de FAKE NEWS?! Ieri am simțit pe pielea mea ce înseamnă să fii neputincios în fața unei epidemii de minciuni și răstălmăciri tendențioase care au o singură țintă: să te discrediteze cu orice scop. Un site de propagandă a scos din context și a denaturat mesajul meu din emisiunea de luni seara, de la Realitatea Plus, unde am fost invitată și unde am discutat, printre altele, despre măsurile luate de minister pentru copiii din familii defavorizate care nu au acces la tablete încă și despre copiii care locuiesc în imobile fără curent electric. Știrea FALSĂ ați citit-o cu toții: «Ministrul Educației recomandă lecții la televizor pentru copiii care locuiesc în case fără curent electric». La nici o oră, site-ul respectiv a schimbat complet știrea în altceva: «Ministrul Educației: Pentru școala on-line, elevii care nu au tablete pot urmări lecțiile la televizor». Degeaba, știrea falsă, deși dispărută, fusese preluată deja.

Citeste si:
Circa 3.600 de elevi din județul Mureș riscă să rămână cu mediile...
Circa 3.600 de elevi din...

NU cred că nu a fost clar mesajul meu de luni seară! Dar, în acest moment, în care știrea FALSĂ pare mai reală decât ADEVĂRUL, e necesar să revin cu răspunsul meu, în primul rând pentru cei de bună credință, părinți, profesori, elevi, care merită să fie informați CORECT de către mine, dar și pentru cei „încuiați”, care insistă să nu înțeleagă: Pentru copiii care locuiesc în case care nu sunt racordate la rețeaua de electricitate, școala a trimis material didactic la domiciliul elevului. Iar elevii din familii defavorizate, care locuiesc în schimb în imobile racordate la rețeaua de electricitate, care nu au primit încă tablete, au opțiunea să urmărească lecțiile la TVR, în cadrul programului TeleȘcoală.

Dragi jurnaliști, și mă adresez doar unei categorii din presă: nu abuzați de puterea și privilegiile pe care vi le oferă această onorabilă profesie. Le faceți un deserviciu iremediabil colegilor onești care respectă principiile deontologice ale profesiei.

Vă respect drepturile și vă admir capacitatea de a schimba societatea în bine. Dar când folosiți această putere pentru a crea haos și a distruge, e nevoie ca cineva să intervină. Mi-am propus ca de astăzi, acel cineva care va interveni să fiu eu. Voi face toate demersurile și tot ce îmi stă în putință ca Parlamentul, anul viitor, să realizeze și să adopte o lege care să pedepsească aspru FAKE NEWS-ul. Cred că o societate educată e o societate informată corect!

Aștept propunerile și părerile voastre cu privire la acest proiect de lege”, a scris Monica Anisie pe pagina sa de Facebook.

Citeste si:
Rareș Voicu, despre Monica Anisie: „Este de negăsit!”
Ministrul Educației este de...

Iată declarațiile date de Monica Anisie, luni seara, la Realitatea Plus:

Întrebarea moderatoarei:Am identificat până la ora actuală soluții pentru fiecare copil, și cei defavorizați, și ... i-ați luat în calcul și pe cei care nu au curent electric acasă, deci nu au cum să se conecteze cu tableta la internet? Ce șanse au în fața celorlalți?”.

Răspunsul Monicăi Anisie:Bineînțeles că s-au luat și astfel de măsuri, încă din perioada în care am fost în situația de urgență și cu toții am stat acasă și am desfășurat cursurile în sistem online. Acolo unde nu a existat această posibilitate, unitatea de învățământ a asigurat materiale de lucru pentru copii în așa fel încât să continue învățarea.

Mai mult decât atât, Ministerul Educației a realizat în parteneriat cu Televiziunea Română programul Teleșcoala, program prin care am continuat pregătirea elevilor pentru examenele naționale.

Citeste si:
Curentul electric se scumpește. Cât va costa factura la lumină de...
Energia electrică se...

Și acum știm cu toții foarte bine că aceste examene s-au desfășurat în condiții foarte bune, nu au existat probleme, pot chiar să spun că au fost organizate mult mai bine decât în anii anteriori și elevii au putut să-și susțină examenele pentru care de altfel s-au pregătit aproape un an de zile”.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.