Aproximativ 200 de persoane din Iaşi şi din alte oraşe au venit, vineri seara, în faţa Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, privind participarea la sărbătorile religioase doar a celor care au domiciliul în localitatea respectivă.

Cei care au venit pe pietonalul Ştefan cel Mare, în dreptul Catedralei Mitropolitane, au lumânări în mâini, unii dintre ei stau chiar în genunchi şi intonează cântece religioase sau rugăciuni. Ei spun că vor libertate şi respectarea Constituţiei privind libertatea religioasă.

Printre cei care au venit în faţa Mitropoliei sunt persoane de toate vârstele, femei, copii şi preoţi. Ei nu sunt lăsaţi să intre în curtea mitropolitană de jandarmi.

Unii dintre ei au hârtii în format A4 pe care sunt scrise mesaje precum „Pelerinaj la metrou zilnic e permis! Pelerinaj la sfinţi o dată pe an - interzis! Chiar ne luaţi de proşti?", „Guvern, avem libertatea religioasă garantată prin Constituţie. Nu poţi să îţi baţi joc de credinţa şi sufletul neamului românesc", „Pas cu pas libertatea ni se ia. Mai întâi mişcarea, apoi exprimarea religioasă", „Dumnezeu este cu noi, fiţi curajoşi".

Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis pe 5 octombrie că participarea credincioşilor la sărbătorile religioase va fi permisă doar celor care au domiciliul în localitatea respectivă.

Reprezentanţii Arhiepiscopiei Iaşilor au declarat iniţial că Sărbătoarea Sfintei Parascheva nu este afectată şi au menţionat că Sfânta Liturghie va fi oficiată pe 14 octombrie, cu prilejul prăznuirii hramului Cuvioasei şi au îndemnat credincioşii din afara Iaşiului la post, rugăciune şi o faptă bună pe care le-ar fi făcut şi în timpul dedicat pelerinajului.

La rândul său, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a decis pe 6 octombrie că "Arhiepiscopia Iaşilor are obligaţia delimitării raclei cu Moaştele Sfintei Parascheva, astfel încât pelerinii să nu aibă contact direct cu aceasta". Ulterior, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iaşilor, preotul Constantin Sturzu, a declarat că Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva nu va mai fi organizată în perioada 8-15 octombrie, aşa cum era programat iniţial, ci se va desfăşura doar de hramul sfintei, în ziua de 14 octombrie, cu Sfânta Liturghie.

Citeste si:
Tradiții și obiceiuri în Ajun de Crăciun: De sute de ani se...
Tradiții și obiceiuri în Ajun...

Pe 8 octombrie, Instituţia Prefectului Iaşi a informat presa că a primit o adresă din partea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei "prin care se solicită CJSU Iaşi să iniţieze demersuri către CNSU pentru abrogarea Hotărârii nr. 47 din 5 octombrie 2020 (privind, între altele, restricţionarea accesului pelerinilor din alte localităţi la o sărbătoare religioasă). De asemenea, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a solicitat CJSU să revină asupra măsurilor prevăzute în Hotărârea nr. 35 din 6 octombrie în sensul de a lua în considerare modificarea perioadei sărbătorii Sf Cuvioase Parascheva, inclusiv anularea punctului nr. 4 din Anexa nr. 1 a respectivei hotărâri a CJSU Iaşi, informează Agerpres.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 10 Octombrie 2020 - 08 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.