Cele 130 de milioane de euro primite de CFR Călători vor fi folosite în continuare la modernizarea parcului rulant, la investiţii în zona de informatizare pentru achiziţionarea electronică sută la sută a biletelor, dar şi pentru modernizări în reviziile şi depourile companiei, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, directorul general al operatorului feroviar de stat, Dan Costescu.

Potrivit acestuia, compania îşi va atinge până la finele anului targetul de 1.000 plus de vagoane modernizate, poate chiar îl va şi depăşi.

De asemenea, el a anunţat că până la începerea anului universitar va exista posibilitatea ca şi studenţii să poată achiziţiona online bilete de tren.

"Aşa cum era şi de aşteptat, banii vor continua să intre în parcul de material rulant, adică locomotive şi vagoane. Ne propunem să ţinem cât mai stabil parcul de locomotive. Aici nu mai are sens o dezvoltare. Sunt în parc aproximativ numărul de locomotive de care aveam nevoie, iar la vagoane ceea ce ne propusesem la începutul anului tinde să devină insuficient, pentru că am avut pandemia care ne-a indus nişte condiţii noi: am avut nevoia de distanţare, acum avem încă restricţia auto-impusă de CFR Călători de a nu vinde locuri în picioare şi pentru noi acest lucru înseamnă bani mai puţini. Dar asta este! Sunt condiţiile sanitare care ne obligă. Cum putem compensa acest lucru: prin mai multe vagoane în care să îi aşezăm pe locuri pe toţi călătorii, să nu mai fie obligaţi să stea în picioare în vagoane mai puţine. Deci, vom continua cu modernizările şi cu reparaţiile de vagoane", a precizat Costescu.

Şeful CFR Călători a menţionat că anul acesta are planificat să modernizeze un număr dublu de vagoane raportat la anii precedenţi. La jumătatea lunii iunie, Dan Costescu declara că este în grafic cu programul de reparaţii al vagoanelor şi sunt 906 în parcul activ, de la începutul anului fiind reparate 140 de vagoane la acea dată.

"În acest an ne planificăm să facem cam dublul anului trecut, de fapt dublul anilor trecuţi, la vagoane modernizate. Vagoanele modernizate sunt cele care arată practic ca noi. Se schimbă totul la interior, de la pereţi, lambriuri, acoperiş, corpurile de iluminat, scaunele, toaletele sunt noi, ecologice, uşile sunt automate sau semiautomate la buton, prize la aproape fiecare grup de locuri. Practic, arată ca orice vagon nou din orice ţară europeană. Acesta este obiectivul nostru: ca încetul cu încetul să reuşim să aducem la acest standard toate vagoanele din parc", a arătat el vineri.

Citeste si:
CFR a anunțat că intră în grevă generală de luni
CFR a anunțat că intră în...

Costurile pentru reparaţia unui vagon sunt în medie de 100.000 de lei, iar cele cu modernizarea variază între 2 milioane şi 2,5 milioane de lei.

Totodată, CFR Călători are în plan să facă investiţii în informatizare, astfel încât să fie eliminate biletele emise de mână, cu pixul în tren sau în staţiile unde nu există calculatoare.

"Ce ne mai dorim să facem? Avem investiţii în zona de informatizare, de digitalizare, care cuprinde toată Europa, prin care ne propunem să schimbăm semnificativ experienţa de călătorie a oamenilor în trenuri. Este vorba de posibilitatea de achiziţionare sută la sută a biletelor electronic, să eliminăm biletele emise de mână, cu pixul în tren sau în staţiile unde nu sunt calculatoare, şi acest proiect va fi demarat până la sfârşitul anului. Până la sfârşitul anului vom avea chiar şi anumite rute şi anumite tipuri de trenuri care vor fi echipate cu dispozitive mobile la şefii de tren sau însoţitorii de vagon. Vizăm şi vagoanele de dormit, care vor fi primele ce vor fi modernizate", a dat asigurări Dan Costescu.

Citeste si:
S-a majorat reducerea pentru studenți la biletele de tren
S-a majorat reducerea pentru...

De asemenea, până la începerea cursurilor, şi studenţii vor putea să achiziţioneze bilete de tren online, dă asigurări Dan Costescu.

"Noi avem opţiunea de cumpărare online de multă vreme, dar studenţii, din cauza unor aspecte legislative, nu puteau să facă acest lucru. Era o condiţie ca Ministerul Educaţiei să ne pună la dispoziţie o bază de date conţinând Registrul Matricol Unic pentru a şti cine sau care dintre aceşti studenţi au dreptul să cumpere bilete. Altfel, eram obligaţi ca de fiecare dată când veneau la casă, legea ne obliga, să facem verificări să vedem dacă au legitimaţia de transport gratuit, dacă, dacă, dacă...o mulţime de acte. Era foarte complicat. Am propus acum o schimbare de legislaţie în care am creat o nouă metodologie de validare - se va face o singură dată pe an, pe anul universitar, atunci când ei trebuie să dovedească faptul că sunt înscrişi în acel an, după care vor putea să se prezinte, fie la casă, fie să achiziţioneze de pe internet, de pe laptop sau telefon biletele, pur şi simplu intrând pe site ca orice alt călător, foarte simplu, fără să mai treacă prin procedura aceea complicată", a explicat directorul general al companiei CFR Călători.

Citeste si:
Studenții solicită mărirea burselor și a subvenției pentru cămine...
Studenții solitică mărirea...

Joi seara, după şedinţa de Guvern, Dan Costescu a transmis pe pagina sa de Facebook că operatorul naţional de transport călători a primit suma de 130 de milioane de lei pentru investiţii, menționează Agerpres.

"O veste bună pentru CFR Călători. Acum câteva minute ni s-a aprobat în Guvern OUG pentru încă 130 de milioane la investiţii! Asta înseamnă ca munca noastră de la începutul anului a fost apreciată. Numărul dublu de vehicule reparate şi modernizate până acum, faţă de aceeaşi perioadă a anilor trecuţi, va continua astfel să crească. Le mulţumesc colegilor din companie, din minister şi acelora din sindicate care de câteva săptămâni muncesc cot la cot pentru acest obiectiv", a scris el.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 11 Septembrie 2020 - 01 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.