Angajații CFR au anunțat că începând de luni, 27 noiembrie, vor intra în grevă. Prin urmare, doar o treime din trenuri vor circula.

Angajații CFR intră în grevă generală

Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane, afiliată la Blocul Național Sindical, au anunțat că, începând de luni, 27 noiembrie 2023, intră în greva propriu-zisă la nivelul Companiei Naționale de Cai Ferate CFR SA, din cauza nesoluționării revendicărilor ce formează obiectul conflictului colectiv de muncă.

În urma grevei de avertisment care a avut loc în data de 15 septembrie 2023, reprezentanții Guvernului anunțau întocmirea unui plan pentru:


  • finanțarea strategică și coerentă a căii ferate în vederea readucerii infrastructurii feroviare românești la parametrii tehnici proiectați;

  • impulsionarea investițiilor în material rulant de calitate, modern, care să vizeze înlocuirea completă a parcului de locomotive și vagoane destinat transportului de pasageri pe calea ferată, astfel încât românii să se întoarcă în trenuri;

  • stabilirea unei salarizări corecte care să asigure o ierarhie salarială bazată pe complexitatea și volumul muncii precum și, importanță și competență în actul decizional și care să permită eliminarea deficitului uriaș de angajați.

„Deși bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2023 a fost aprobat, negocierile colective în vederea încheierii contractului colectiv de muncă sunt blocate de politicile economice și sociale adoptate de Guvern.

Concret, aceste politici nu numai că împiedică stabilirea în cadrul negocierilor colective a unei salarizări în concordantă cu complexitatea și volumul muncii precum și importantă și competență în actul decizional, dar încalcă și dispozițiile contractelor colective și individuale de muncă în vigoare, încheiate între părți, o serie de drepturi salariale fiind diminuate sau suprimate la plată.", a precizat Federația Națională Mișcare Comercial Vagoane.

De asemenea, Federația susține că încă de la finalul lunii octombrie 2023 a avertizat cu o posibilă grevă și anularea eforturilor din ultimele două luni privind asigurarea unui climat de pace socială. Prin urmare, Federația Națională Mișcare Comercial Vagoane va declanșa greva propriu-zisă, începând de luni, 27 noiembrie 2023.

Citeste si:
Grevă CFR! Trenurile nu circulă până la ora 9 din cauza grevei...
Grevă CFR! Trenurile nu...

„Pe perioada grevei va fi asigurată o treime din activitatea normală, în conformitate cu prevederile legale, ce va fi stabilită de comun acord cu conducerea companiei.

Întregul ecosistem de transport feroviar are nevoie urgentă de soluții de finanțare corectă și reală, nu de experimente eșuate!", a precizat Federația Națională Mișcare Comercial Vagoane.

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 23 Noiembrie 2023 - 01 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.