Ministrul Sănătății a anunțat, joi, că luna septembrie va fi destul de grea din punctul de vedere al infectărilor cu noul coronavirus, adăugând faptul că ne putem aștepta la peste 2.500 de cazuri de Covid-19 pe zi.
Tătaru a atras atenția că, odată cu reînceperea şcolii, procesul de votare la alegerile locale, redeschiderea restaurantelor, a cinematografelor şi a teatrelor, numărul de cazuri ar putea creşte într-un ritm rapid.
„Suntem în ce de-a a doua fază a primului val pandemic. Suntem pe acel platou pe care sper să îl menținem în contextul unei luni septembrie destul de aglomerată și cu o creștere pe care noi o preconizăm, să sperăm mică, a numărului de cazuri de la o zi la alta. Avem o începere a anului școlar, avem o lună de campanie, avem reîntoarcerea concetățenilor noștri din concedii, avem o aglomerare a transportului în comun, vom avea și alegeri la sfârșitul lunii, deci ne pregătim pentru o lună destul de grea, atât pentru cei care gestionăm - corpul medical, spitalele, unitățile spitalicești - cât și pentru cei care vor contribui la menținerea unei stări sau a situații pe care să o putem controla”, a declarat ministrul Nelu Tătaru, care efectuează o vizită în judeţul Prahova.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
REVIEW Poco M8 Pro: telefonul midrange care le are (aproape) pe toate
Sursa: start-up.ro
-
Salată densă cu fasole, trend viral pe TikTok: rețetă bogată în fibre și...
Sursa: garbo.ro
-
Doina Teodoru, dezvăluiri sincere după despărțirea de Cătălin Scărlătescu. Ce...
Sursa: kudika.ro