Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Apostol Andrei din Galaţi se află într-o situație cel puțin îngrijorătoare, după ce aproximativ 100 de cadre medicale au fost depistate cu virusul Sars Cov 2.
În interiorul unităţii medicale se desfăşoară mai multe anchete solicitate de către ministrul Sănătăţii.
Conform informațiilor Prefecturii Galaţi, în ultimele 24 de ore, nu mai puțin de 10 cadre medicale au aflat că s-au infectat cu noul coronavirus, iar în total, în interiorul unităţii medicale, sunt 95 de medici, asistente şi îngrijitoare care au Covid-19.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru a fost luni la Galaţi şi a dispus efectuarea unor anchete în unitatea medicală.
„Au fost anchete epidemiologice, dar nu văd la ele nici un final. Am solicitat Inspecţia Sanitară de Stat şi epidemiologi din Constanţa. Va veni şi inspecţia sanitară de la minister, precum şi Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii pentru a evalua ce s-a întâmplat în acest spital. Urmează o evaluare la fiecare secţie, vom face dezinfecţii şi vom transfera pacienţii. Au venit epidemiologi de la Constanţa deoarece în Galaţi există doar un medic epidemiolog care mai are trei contracte de colaborare”, a declarat Tătaru în timpul vizitei la Galaţi.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro