Vineri, pe data de 17 iulie, expiră starea de alertă, dar autorităţile nu au comunicat încă dacă vor fi impuse noi restricţii sau vor fi adoptate alte măsuri de relaxare.
Chiar dacă mai sunt doar două zile până la sfârșitul stării de alertă, autoritățile nu au comunicat încă informații concrete despre ceea ce se va întămpla în următoarea perioadă după data de 17 iulie.
O variată ar fi prelungirea acesteia cu încă 30 de zile, iar oficialii au precizat că există multe soluții care ar putea fi puse în practică, doar că nu se pot comunica fiindcă nu au primit încă rezultatul analizelor.
„Încă nu pot să vă spun nimic acum”, a declarat secretarul de stat Raed Arafat pentru Mediafax.
Întrebat dacă România va urma cerinţa OMS, care a recomandat închiderea anumitor zone, Arafat a răspuns: „Soluţia există, nu ştiu dacă trebuie să fie aplicată undeva încă. Dar aşteptăm să vedem analizele de la grupul tehnico-ştiinţific, care va fi în saptămâna asta”.
De asemenea, Nelu Tătaru a precizat zilele trecute că o prelungire a stării de alertă este iminentă: „Prelungirea unei stări de alertă după 15 iulie e aproape iminentă. Nu se ia însă în calcul o reîntoarcere la starea de urgenţă”
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
5 jocuri de jucat cu copiii în zilele ploioase
Sursa: garbo.ro
-
Oana Radu a pierdut în instanță în fața fostului soț, Cătălin Dobrescu!...
Sursa: kudika.ro
-
Indra Mihăilă, PepsiCo: Circa 95% din necesarul materiei prime provine din...
Sursa: retail.ro
-
Patronatele Bancare și federațiile sindicale au semnat noul Contract Colectiv...
Sursa: futurebanking.ro
-
Comisia Europeană trage România pentru că farmaciile independente își primesc...
Sursa: wall-street.ro