Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi secretarul de stat în MAI, Bogdan Despescu, au susţinut vineri declaraţii de presă, după o şedinţă la Palatul Victoria. În cadrul acesteia, ministrul a declarat că starea de alertă va fi prelungită, dacă situația o va impune.
Întrebat când se vor putea redeschide restaurantele, ministrul a susținut că momentan „suntem la trei săptămâni de creștere constantă”.
„O parte din cei care şi-au dat acordul pentru relaxare au respectat măsurile de protecţie. Evaluăm fiecare creştere pe zi, pe săptămâna, luând în calcul acea incubaţie de 14 zile. Dacă e cazul, vom deschide şi acele restaurante. Dacă evoluţia pandemiei nu permite, relaxările nu vor avea loc. E posibilă inclusiv prelungirea stării de alertă”, a explicat acesta.
De asemenea, el a precizat faptul că la 1 iulie trebuia să aibă loc noi măsuri de relaxare, care însă nu au mai fost implementate, din cauza creșterii numărului de cazuri.
„Nu avem pericolul stării de urgență, gestionăm numărul de cazuri”, a subliniat el.
Astfel, potrivit acestuia, în urmă cu trei săptămâni rata de transmitere a coronavirusului era în jur de 0,6-0,7, iar acum ajunge la 1,4.
„Acum avem o rată de transmitere de 1,4. Acea izolare, pe care am păstrat-o şi noi, rămâne de baza. Este pentru tot ce înseamnă familie, vârstnici din familie, persoane din jurul nostru”, a mai spus ministrul.
Tătaru a reamintit cetățenilor să respecte recomandările autorităților, pentru ca numărul de cazuri noi să înceapă să scadă din nou: „Avem un corp medical care deține în acest moment controlul, dar interpretarea acestor decizii pot duce la efecte nedorite”.
Cu privire la deciziile CCR, ministrul a precizat că în Guvernul se lucrează la un proiect de lege, că a făcut un apel la Parlament și opinia publică pentru a se implica în gestionarea situației, repetând că lucrurile se află sub control.
„Referitor la deciziile constituţionale apărute ieri ţin să menţionez că lucrăm la un proiect de lege, şi cer părţilor implicate să contribuie. Tot ce ţine de carantină rămân că recomandări. Recomand corpului medical că fiecare pacient să primească explicaţii referitoare la carantină, izolare la domiciliu, pandemie”, a mai adăugat el.
Pneumolog din Grecia: ”Numărul cazurilor de COVID a depășit 50.000...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Uneori prieteniile încheiate dor mai tare decât despărțirile romantice
Sursa: garbo.ro
-
Cum arăta Denise Rifai la începutul carierei sale în televiziune. Vedeta este...
Sursa: kudika.ro