Social 17 Iunie 2020 10:20

Primarul general al Capitalei a susținut că şi-ar dori ca Nicuşor Dan să ajungă viceprimar, considerând că ar colabora bine cu acesta: „Aş vrea să fac echipă cu domnul Dan, în calitate de viceprimar”.

Gabriela Firea a spus că, în schimbul colaborării cu Bădulescu în campania electorală, și-ar dori să facă echipă cu Nicușor Dan.

„Aş vrea să fac echipă cu domnul Dan, în calitate de viceprimar. I-am mai oferit şi data trecută, dar ne-a părăsit, a stat doar şase luni în Consiliul General, chiulind mai mult, deci a fost foarte pasager pe la şedinţele de Consiliu General (...)Cred că vom colabora foarte bine”,a susținut aceasta în cadrul unei emisiuni la Digi24.

Edilul a fost întrebat dacă Nicușor Dan îndeplinește toate calitățile: „Parţial. De aceea nici nu poate fi deocamdată primar general. Câteva, da, are, orice om are câteva calităţi (...) Dar să ştiţi că primarul general are doi viceprimari, deci încap amândoi. Ştiţi că ei se împăcau foarte bine când domnul Dan, prin trecerea sa pasageră la Consiliul General, mâncau împreună înainte şi după şedinţa de Consiliu General.... Se înţelegeau, nu aveau nimic de împărţit şi nu transformau lupta politică, nu o duceau şi în viaţa privată”, a mai spus Gabriela Firea.

În ceea ce privește incidentul dintre Nicușor Dan și viceprimarul Aurelian Bădulescu, edilul a menționat că, deși nu vrea să comenteze subiectul, astfel de întâmplări nu sunt de dorit, considerând că ambele părți ar fi greșit.

„Nici din partea cuiva să încerce să oprească exprimarea altcuiva, dar nici din partea acelui altcuiva nu cred că este normal să profereze în spaţiul public numai minciuni, repet, inclusiv cum este minciuna că dacă ajunge primar general reabilitează 100 de kilometri de reţea de termoficare. În Bucureşti, nici Ceauşescu nu reabilita pe timpul lui mai mult de 50, că nu e fizic posibil”, spune Firea.

Nicușor Dan și Aurelian Bădulescu s-au îmbrâncit la o conferință de presă

Nicușor Dan și Aurelian Bădulescu au avut o serie de contre în această dimineață și au ajuns chiar să se îmbrâncească.

Citeste si:
Nicușor Dan a aprobat protestul fermierilor și transportatorilor în...
Nicușor Dan a aprobat...

Candidat din partea PNL la Primăria Capitalei, Nicușor Dan a susținut o conferință de presă tocmai în Prelungirea Ghencea. Acesta a ales simbolic locul pentru a pune mai bine în evidență eșecurile din timpul mandatului Gabrielei Firea.

Nicușor Dan a subliniat că 250 de milioane de lei au fost investiți în infrastructura orașului de-a lungul perioadei 2017 - 2019. Acesta arată că banii sunt mai puțin de jumătate decât lucrarea pentru Prelungirea Ghencea.

Bădulescu a încercat să-l contreze, spunând că este ”fals, domnule, de ce nu prezinți execuația bugetară? Nu pot să te las.”

Viceprimarul PSD a încercat să întrerupă de mai multe ori discursul lui Nicușor Dan. Candidatul PNL l-a îmbrâncit pe Bădulescu de câteva ori, deoarece acesta nu respecta distanțarea socială.

Nicușor Dan le-a cerut scuze privitorilor pentru cele întâmplate: ”Ne scuzați pentru circ! Am pierdut 4 ani din viață și 4 miliarde de euro.”

Citeste si:
Bădulescu, scandal la Primăria Capitalei: „Nicușor Dan e o panaramă...
VIDEO Bădulescu, scandal la...


Despre autor:


Ultima actualizare: 17 Iunie 2020 - 10 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.