Social 29 Mai 2020 14:11

Mai multe persoane s-au trezit la spital după ce au consumat un amestec devastator de droguri, pregătit de membrii unei grupări, printre care și fiul unei judecătoare de la tribunalul Argeș.

Martorii au recunoscut că după ce consumau stupefiantele, cumpărate de la traficanții care se află acum în arest la domiciliu, intrau în scurt timp în stare de inconștiență.

De asemenea, s-a dovedit că printre consumatori se aflau și elevi de liceu.

Martorii din dosar au povestit cum se trezeau la spital după ce consumau astfel de droguri: „Am intrat într-un somn foarte adânc și m-am trezit internat în cadrul Spitalului Sfântul Spiridon din orașul Mioveni unde mi s-a explicat că nu puteam fi trezit din somn lucru care a alertat familia”.

Trei adolescenți au fost găsiți leșinați de jandarmi după consum

„Toți trei am adormit aproape în stare de inconștiență. La un interval de timp, nu pot aprecia cât, am fost treziți de un echipaj de jandarmi care a efectuat o percheziție autovehicului și au găsit etnobotanicele cumpărate mai devreme”.

Substanțele interzise erau vândute de către trafincanți în special în preajma liceelor.

Potrivit informațiilor comunicate de anchetatorii, o parte din drogurile procurate de fiul judecătoarei și complicii lui ajungeau inclusiv la Penitenciarul Colibași printr-un angajat al unității de detenție cercetat și el într-un alt dosar.

Angajat de la penitenciar, dealer pentru deținuți

Procurorii DIICOT Pitești, alături de polițiști din structurile BCCO au descins la 11 adrese din Pitești, Bascov și Mioveni. Au fost destructurate două grupări specializate în traficul de droguri.

Astfel, un angajat al Penitenciarului Mioveni, el însuși consumator de droguri, a început să traficheze substanțe interzise în interiorul închisorii. Acesta avea și un ”preț special” pentru deținuți, pe care îi taxa cu preț dublu față de prețurile obișnuite.

Citeste si:
Gigi Becali, declarații total neașteptate despre situația lui...
Gigi Becali, declarații total...

”În cea de-a doua cauză s-a stabilit faptul că un suspect, angajat al Penitenciarului Mioveni, consumator de droguri şi etnobotanice, având ca distribuitor principal suspecţii mai sus menţionaţi, cu timpul s-a gândit să profite de funcţia pe care o deţine şi să introducă droguri şi/sau etnobotanice în Penitenciarul Colibaşi, pentru a le comercializa deţinuţilor sau colegilor de serviciu, obţinând astfel un beneficiu material din diferenţa preţului de vânzare şi cel de achiziţie, fiind cunoscut faptul că în majoritatea cazurilor, procurarea de droguri în cadrul penitenciarului se realizează la preţuri mult mai mari faţă de o tranzacţie similară de droguri în afara penitenciarului, suspectul precizând că el achiziţionează droguri cu preţul 50 lei/gram , dar le vinde cu suma de 100 lei/gram.”

Citeste si:
Irina Rimes se pregătea pentru o altă carieră. Cum a ajuns să facă...
Irina Rimes se pregătea...

Procurorii au confiscat mai multe telefoane mobile, cartele SIM, laptopuri, 11.000 de lei, dar și ”15 grame de substanță pulverulentă de culoare albă, susceptibilă a fi drog de mare risc, aproximativ 50 grame de substanțe susceptibile a fi cannabinoizi sintetici și 200 grame de fragmente vegetale”, arată DIICOT.


Despre autor:


Ultima actualizare: 29 Mai 2020 - 02 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.