Momentan, există restricții cu privire la numărul de persoane care se pot aduna într-un context social privat, iar ministrul de Interne a oferit clarificări.
Marcel Vela a susținut o nouă sesiune de întrebări și răspunsuri pe Facebook, oferind-le românilor interesați de diverse aspecte ale stării de alertă răspunsuri cât mai clare. Una dintre întrebările populare în această perioadă este cea legată de petrecerile de apartament.
Așa cum era de așteptat, odată cu eliminarea primelor restricții de circulație, oamenii au început să se adune din nou, însă este, în continuare, nevoie de limitări. Restricțiile cele mai dure sunt cele cu privire la mersul pe stradă, unde grupurile nu pot fi mai mari de trei persoane.
În schimb, o petrecere de apartament poate fi desfășurată cu cel mult 8 persoane. Astfel, dacă vrei să îți sărbătorești ziua de naștere sau dacă vrei să chemi câțiva prieteni la tine și să povestiți despre ultimele două luni, va trebui să îți faci o listă cu cel mult șapte nume.
Evenimentele de familie, în schimb, cum ar fi nunțile, botezurile și înmormântările, pot avea un număr de cel mult 16 participanți.
Desigur, și această măsură este luată pentru a reduce riscul de propagare a virusului. Cu toate acestea, măsurile sunt temporare și ar putea fi ajustate începând cu 1 iunie sau cu 15 iunie, în funcție de evoluția pandemiei.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
[hi]Digitail[/hi], drumul din Iași la investiție series B și peste 10.000 de...
Sursa: start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
George Burcea, moment controversat! De ce a izbucnit când a fost întrebat...
Sursa: kudika.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro