Social 14 Mai 2020 14:45

Purtarea măștii de protecție devine obligatorie în anumite condiții, începând de mâine, 15 mai, odată cu intrarea în starea de alertă.

Odată cu intrarea în stare de alertă apar noi reguli pentru cetățeni, iar cele mai importante se referă la purtarea măștilor de protecție în spații publice.

Astfel, pe toată durata stării de alertă, ai obligația să porți mască de protecție în spațiile publice închise.

Spații publice închise reprezintă instituții publice, dar și alte locuri, precum magazinele. De asemenea, chiar și dacă mergi într-o gară, în autogară sau la aeroport, va trebui să porți mască de protecție, deoarece și aceste spații intră în categoria spațiilor publice închise.

Mijloacele de transport în comun, de asemenea, intră sub incidența acestei restricții pentru cetățeni. Dacă circuli cu autobuzul, cu tramvaiul, cu metroul, cu autobuzul sau chiar și cu taxiul, vei fi obligat să porți mască de protecție.

Cum se poartă masca de protecție

Există mulți oameni care poartă greșit măștile de protecție, din varii motive; cei mai mulți dintre ei poartă masca doar pe gură, fără să își acopere și nasul. Pentru a fi în concordanță cu reglementările în vigoare, dar și pentru a purta în mod corect masca, astfel încât să te protejezi atât pe tine, dar și pe cei din jur, aceasta trebuie să îți acopere atât gura, cât și nasul.

Excepții de la purtarea măștii de protecție

Singura excepție prin care poți evita purtarea măștii de protecție în spațiile publice este să ai o dovadă cu privire la o afecțiune medicală ce nu îți permite să îți acoperi nasul și gura. Desigur, în această situație, va trebui să ai și avizul medical asupra ta, pentru a face dovada condiției de care suferi.

Așa cum clienții care intră în spațiile publice închise vor purta măști, așa vor purta și angajații, fie că vorbim de restaurante, terase, frizerii sau alte tipuri de afaceri.

Citeste si:
CNSU a declarat stare de alertă în județul Vrancea din cauza zăpezii
CNSU a declarat stare de...

Despre autor:


Ultima actualizare: 14 Mai 2020 - 02 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.