Gazetarul Cristian Tudor Popescu a criticat afirmațiile făcute de ministrul de Interne, Marcel Vela, în care acesta a spus că primarii PSD ar fi încercat să creeze „evenimente de tip 10 august”, prin chemarea oamenilor la biserică de Paște. Aceasta ar fi fost justificarea lui Vela pentru acordul încheiat între MAI și BOR.

Au mai fost și alte situații în care mesajele președintelui, premierului și guvernului s-au bătut cap în cap. Aceasta însă e o situație care poate avea consecințe grave, pentru că creează în mintea oamenilor în primul rând confuzie, care duce la neîncredere în autorități. Ce să mai creadă oamenii acum, să se ducă, să nu se ducă la biserică? Bineînțeles că aici intervine coeficientul de credibilitate al persoanei care vorbește. În cazul președintelui Iohannis, e mult mai mare, e ales cu o largă majoritate, e de presupus că va conta mai mult ce spune dânsul decât ce spune dl Vela sau chiar dl Orban.

De ce au făcut asta dl Orban și dl Vela? Pentru că sunt preocupați de viitoarele alegeri, pentru că doresc ca, în ciuda măsurilor dure pe care președintele Iohannis și le-a asumat fără rest - și pentru că dânsul nu mai are o presiune politică acum în spate, își va termina mandatul, după care își va scrie memoriile, în vreme ce domnii Orban și Vela vor să pară amicii poporului, ai credincioșilor, pe dedesubtul ordonanțelor militare pe care tot ei le-au prezentat ca niște arhangheli.

Dl Vela a făcut azi niște declarații mai tari decât protocolul anunțat ieri. A venit cu niște ziceri, supoziții, cum că PSD are de gând să organizeze revolte, să ducă lumea la biserică sub conducerea primarilor PSD, fără niciun fel de dovezi. Cum poți să vii cu asemenea afirmații? Apoi a spus că se dorește crearea unor evenimente de tip 10 august, ceea ce este bezna absolută a minții domnului Vela. Ce a fost la 10 august? Niște oameni ieșiți să protesteze pașnic au fost bătuți și gazați de jandarmi. Și dl Vela ce ne spune acum? PSD vrea să aducă oamenii la biserici și jandarmii mei o să-i bată, asta vrea PSD să creeze, asta ne spune dl Vela. Asta înseamnă eveniment de tip 10 august. Cred că are un moment de pauză mentală ministrul de Interne.

CTP: Cum ar fi putut să fie de acord Iohannis cu acea panaramă de acord?

Să mai analizăm chestiuni practice. Ce protocol? Dl Vela face parte din Guvernul României. Guvernul lucrează prin ordonanțe, hotărâri, nu prin astfel de protocoale făcute de un ministru. Acest protocol trebuia să aibă avizul Ministerul Sănătății? Când se încheie acte de către Guvern, ele au o serie de avize, după caz: sănătate, justiție, externe. În acest caz, era imposibil să se încheie așa ceva fără avizul Ministerului Sănătății, aviz pe care dl Tătaru nu l-ar fi dat în veci. I-am văzut poziția cât se poate de profesionistă și de fermă împotriva acestui acord. E foarte grav ce a făcut dl Vela. Ce face Patriarhia nu e de mirare. E vorba de o înțelegere pe sub sfânta masă a acestor două partide: BOR - pe care eu am lăudat-o până acum pentru faptul că a acceptat și promovat măsurile de izolare, dar care acum nu a rezistat ocaziei să smulgă o bucată de capital politic de la credincioși, gând la gând cu bucurie cu dl Orban, dl Vela și alții din PNL.

Citeste si:
Alegeri România 2024. Când ar putea avea loc cele patru tipuri de...
Alegeri România 2024. Când ar...

Nu știm ce i-a spus dl Vela președintelui că se face. Asta spune dl Vela. Cum ar fi putut să fie de acord președintele Iohannis, din toate punctele de vedere, politic, logic, uman, după ce iese ieri cu acel discurs fără rest, dur, în care a și fost acuzat de diverși că e doar întuneric, că nu e o speranță, o iluzie - nu, a fost ferm și dur, și după asta cum ar fi putut să fie de acord cu acea panaramă de acord? Pentru că el nu e bun nici pentru credincioși. Ideea asta, să vină poliția cu lumina acasă - îl am pe Iisus în minte acum, nu mai e între doi tâlhari, e adus credincioșilor de doi polițiști ai lui Vela, înșfăcat de coate, de-a stânga și de-a dreapta”, a declarat CTP, potrivit digi24.ro.

Întrebat dacă ministrul Marcel Vela ar putea plăti cu funcția, Cristian Tudor Popescu a răspuns: „Nu mi s-ar părea nejustificată o astfel de hotărâre. Da, dl Vela ar putea fi înlăturat și nu ar fi rău deloc, având în vedere că nu e prima dată. Dl Vela a mai aplicat metoda asta. Când a fost cu măsurile, de fiecare dată a venit pe lângă, cu câte un făcut cu ochiul poporului, adică: sunt amicul vostru, partenerul vostru. Încearcă de mult ciupeli laterale pe lângă legile date de el, în scop de popularitate politică”.

Citeste si:
A început armistițiul temporar dintre Israel și Hamas. Care sunt...
A început armistițiul...

Despre autor:


Ultima actualizare: 15 Aprilie 2020 - 04 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.