Social31 Martie 202011:56de Cristina Marin

Lectura de un minut

În urma declarării stării de urgență, au fost limitate temporar câteva drepturi și din acest motiv Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică un proiect care prevede majorarea suplimentului de hrană al deţinuţilor în perioada Sărbătorilor Pascale.

”Prin Decretul menţionat au fost operate o serie de interdicţii şi/sau limitări ale exerciţiului unor drepturi ale persoanelor private de libertate, care implică mobilitatea şi interacţiunea acestor persoane între ele şi cu reprezentanţi ai poliţiei de penitenciare ori cu terţe persoane, măsuri justificate în contextul în care tocmai interacţiunea interpersonală şi deplasarea persoanelor în interiorul locului de deţinere poate favoriza răspândirea infecţiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, cu scopul ocrotirii unor drepturi fundamentale - dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică”, se menționează in proiect.

Dupa instituirea stării de urgență, au fost suspendate drepturi precum vizitele, vizitele intime, primirea de bunuri prin sectorul vizită, dar şi permisiunea de ieşi din penitenciar.

”În acest context, Administraţia Naţională a Penitenciarelor urmăreşte menţinerea şi promovarea unui mediu sigur, care să asigure respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, favorabil executării pedepselor privative de libertate, prin promovarea unor măsuri alternative, de sprijin a persoanelor private de libertate, în vederea asigurării securităţii locurilor de deţinere şi prevenirii eventualelor evenimente negative în sistemul administraţiei penitenciare”, se arată in sursa citată.

Valoarea propusă a suplimentului pentru zile festive, de 8,26 lei/zi/persoană exclusiv TVA, ar permite suplimentarea produselor alimentare specifice ale persoanelor private de libertate, potrivit digi24.ro

Citeste si:
Descindere la traficanți. Angajat la penitenciar, dealer pentru...
Descindere la traficanți de...

"La stabilirea valorii financiare propuse a fost avut în vedere nivelul preţurile existente pe piaţă la momentul actual, luându-se în calcul suplimentarea cu 200 gr. de cozonac (estimat la 4 lei, cu TVA inclus), o sticlă de 500 ml. de băutură răcoritoare (estimat la 3 lei, cu TVA inclus) şi 80 gr. de carne porc semigrasă (estimat la 2 lei, cu TVA inclus)", se mai arată în referatul de aprobare.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.