Suplimentele care contin ulei de peste cu Omega-3 pot imbunatati atentia copiilor care sufera de tulburare de deficit de atentie si hiperactivitate (ADHD) intr-o masura egala cu tratamentele medicamentoase, dar doar in cazul celor cu niveluri scazute de omega-3 in sange, sunt concluziile cercetatorilor dupa efectuarea unui studiu clinic, informeaza Reuters.

Descoperirile facute de o echipa de cercetatori din Marea Britanie si Taiwan, care a condus teste clinice controlate cu placebo la care au participat 92 de copii, sugereaza ca o abordare de tipul "tratament personalizat" sa fie adoptata atat in acest caz, cat si in cazul altor afectiuni psihiatrice.

"Suplimentele de Omega-3 si-au dovedit eficienta doar la copiii care au niveluri scazute de EPA (Acid eicosapentaenoic) in sange, ca si cum administrarea ar veni in completarea acestui nutrient important", a spus Carmine Pariante, profesor la Institutul de Psihiatrie, Psihologie si Neurostiinte de la King's College, Londra, unul dintre conducatorii studiului.

Potrivit acestuia, studiul stabileste un precedent pentru alte interventii nutritionale si ar putea fi inceputul ''constatarii beneficiilor 'psihiatriei personalizate' in cazul copiilor cu ADHD''.

ADHD este o tulburare de tip neurologic care afecteaza un procent cuprins intre 3% - 7% din populatia globului. Simptomele includ probleme de atentie si impulsivitate care pot cauza dificultati in activitatea academica si relatiile interpersonale.

In cadrul acestei cercetari, publicate in revista Translational Psychiatry, cercetatori din cadrul King's College si de la China Medical University din Taiwan, au condus un studiu clinic randomizat la care au participat 92 de copii cu varste cuprinse intre 6 si 18 ani, diagnosticati cu ADHD.

Acestia au primit fie o doza mare de acid gras Omega-3 EPA sau o substanta placebo, timp de 12 saptamani.

Rezultatele au aratat ca s-au inregistrat imbunatatiri in cazul copiilor care prezentau cele mai scazute niveluri de EPA in ceea ce priveste atentia si vigilenta dupa ce le-au fost administrate suplimentele cu Omega-3.

Citeste si:
Ce suplimente și nutrienți să alegi atunci când te antrenezi acasă
Ce suplimente și nutrienți să...

Tratamentul standard pentru copiii cu ADHD include stimulente precum Ritalin, cu denumirea generica de metilfenidat, care poate imbunatati nivelurile de concentare si atentie la pacientii cu ADHD.

Echipa condusa de Pariante a precizat ca, pe cata vreme imbunatatirile in ceea ce priveste atentia si vigilenta in urma administrarii de Ritalin au fost in general de 0,22, respectiv 0,42, efectul constatat la copiii din cadrul studiului cu niveluri scazute de EPA a fost mai mare - la 0,89 in ceea ce priveste atentia si 0,83 pentru vigilenta, scrie Agerpres.

In cazul copiilor cu niveluri normale de EPA, suplimentele de Omega-3 nu au adus nicio imbunatatire, iar in cazul celor cu un nivel ridicat de EPA, suplimentele au avut efecte negative, cu simptome de impulsivitate.

Cercetatorii au avertizat parintii ca nu ar trebui sa le administreze copiilor suplimente cu ulei de peste fara sa se consulte cu un medic in prealabil, precizand ca nivelurile de omega-3 pot fi verificate cu ajutorul unei analize de sange.

Citeste si:
Boala de care suferă Damian Drăghici: „Nu este evident?”
Boala de care suferă Damian...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.