Potrivit unui comunicat al Politiei Capitalei, a fost efectuata cercetarea la fata locului de catre specialisti criminalisti si politisti ai Serviciului Omoruri, pana in prezent fiind audiate mai multe persoane.
In ancheta au fost cooptati specialisti din cadrul Inspectoratului Teritorial de Munca Bucuresti, Inspectoratului de Stat in Constructii, precum si ai Inspectiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune si Instalatiilor de Ridicat.
Bratul unei macarale s-a prabusit, sambata dimineata, peste un autoturism in care se aflau 4 barbati, in strada Matei Millo, in zona Universitate.
Conform ISU, trei dintre barbati au iesit dupa momentul impactului, iar cel de-al patrulea a fost extras, in stare de inconstienta, fiind intubat si transportat la Spitalul Universitar.
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Care sunt tipurile de concediu pe care ți le poți lua ca angajat în România
Sursa: wall-street.ro