Social 7 August 2019 11:14
In urma demersurilor complexe sustinute la nivelul Departamentului Consular al Ministerului Afacerilor Externe, la data de 7 august 2019 au fost finalizate procedurile specifice de repatriere din Republica Araba Siriana, prin Republica Turcia, a unui grup format din 15 persoane, cetateni romani si membri de familie ai acestora, cetateni sirieni.

"Repatrierea s-a realizat cu sprijinul Ambasadelor Romaniei la Damasc, Ankara, a Consulatului General al Romaniei la Istanbul si a Consulului onorific al Romaniei la Iskenderun.

Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei Romaniei la Ankara, a intreprins demersuri pe langa autoritatile turce pentru facilitarea intrarii grupului in Republica Turcia, asigurarea cazarii cetatenilor romani si a membrilor de familie. Demersurile au fost desfasurate sub coordonarea Departamentului Consular din cadrul MAE, precum si cu avizul autoritatilor romane competente in materie. Misiunea diplomatica romana la Ankara a emis si documentele de calatorie pentru cetatenii romani si a mentinut dialogul in permanenta cu acestia.

Grupul format din cele 15 persoane a parasit Siria la data de 5 august 2019 pe cale terestra catre Turcia, de unde si-au continuat deplasarea spre Romania, pe ruta Hatay – Istanbul – Bucuresti. Pe toata durata perioadei in care s-au aflat in compania reprezentantilor misiunilor diplomatice si oficiilor consulare ale Romaniei, cetatenilor romani si membrilor de familie li s-a acordat tot sprijinul necesar in materia asistentei si protectiei consulare.

Precizam ca Ministerul Afacerilor Externe a suportat in intregime costurile aferente procedurilor de repatriere, respectiv transportul aerian international si intern, cel rutier si cazare.

Departamentul Consular roman al MAE adreseaza multumiri omologilor turci

Departamentul Consular roman al MAE adreseaza multumiri omologilor turci din cadrul Departamentului Consular pentru sprijinul oferit in cadrul procedurilor care au condus la solutionarea cazului si la repatrierea in siguranta a cetatenilor romani.

Masura de repatriere face parte din demersurile constante de asistenta si protectie consulara acordata de MAE cetatenilor romani aflati in situatii deosebite, prin misiunile diplomatice si oficiile consulare din statele cu risc major de securitate.

Reamintim faptul ca, de la debutul operatiunilor de evacuare din Siria (anul 2011), prin interventia directa a Ambasadei Romaniei la Damasc, a altor misiuni diplomatice si sub coordonarea Celulei de Criza a MAE, au fost repatriati 784 de cetateni romani si membrii de familie ai acestora.

Citeste si:
Israelul își retrage diplomații din Turcia
Israelul își retrage...

In prezent, Ambasada Romaniei la Damasc acorda asistenta si protectie consulara inclusiv cetatenilor din Australia, Canada, Franta, Republica Moldova si Portugalia aflati pe teritoriul Siriei, precum si cetatenilor altor state, pe baza unor solicitari punctuale.

Reamintim faptul ca pe website-ul Ministerului Afacerilor Externe este in continuare postat un avertisment de calatorie pentru Siria, care contine nivelul maxim de alerta, respectiv "Pericol major – parasiti imediat zona sau tara".

Ministerul Afacerilor Externe reitereaza recomandarile ferme adresate cetatenilor romani aflati in zonele de conflict de a parasi zona si de a contacta misiunile diplomatice ale Romaniei din teritoriu pentru a-si anunta prezenta in regiune, astfel incat sa poata beneficia de asistenta si protectie consulara si totodata, de a consulta informatiile furnizate prin intermediul aplicatiei "Calatoreste in siguranta", care poate fi descarcata pe orice telefon mobil de tip smartphone", potrivit unui comunicat de presa de pe mae.ro.

Citeste si:
Cutremure în Turcia și Siria. Bilanțul catastrofei a depășit 34.000...
Cutremure în Turcia și Siria....

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.