Legendarul Rafet El Roman, unul dintre cei mai apreciați artiști ai muzicii turcești, va susține pentru prima dată un concert la București, într-un eveniment organizat de Mamba Events, cu sprijinul Institutului Yunus Emre. Evenimentul va avea loc pe 31 martie, de la ora 20:00, la Sala Palatului, promițând o seară memorabilă pentru fanii muzicii pop și romantice.

Cu o carieră de peste 30 de ani, Rafet El Roman a cucerit publicul internațional cu un repertoriu ce îmbină armonios muzica romantică și ritmurile moderne. Artistul a vândut milioane de albume, iar printre cele mai de succes se numără Sürgün, Kalbimin Sultanı și Gönül Yarası care i-au conferit statutul de superstar al muzicii turcești. Pe lângă performanțele comerciale impresionante, Rafet El Roman a fost distins cu numeroase premii importante în Turcia, inclusiv pentru „Cel mai bun artist masculin” și „Cea mai populară melodie”, fiind apreciat și pe plan internațional încă de la începutul carierei sale.

Cântece precum „Seni Seviyorum”, „Bana Sen Lazımsın” și „Unuturum Elbet” vor răsuna pe 31 martie pentru prima dată pe o scenă din România, într-un spectacol live plin de energie, emoție și carismă prezentat alături de orchestra sa.

Premiera concertului de la București reprezintă, totodată, o mare bucurie în rândul comunității turce din România creând o veritabilă punte culturală între aceasta și publicul român. Evenimentul devine astfel nu doar un concert, ci o celebrare a limbajului universal al muzicii, o seară în care emoția, iubirea și nostalgia se vor împleti în fiecare acord.

Biletele au fost puse în vânzare pe ticketstore.ro, la prețuri ce variază în funcție de categoria de loc, după cum urmează: Cat.1 – 450 lei, Cat. 2 – 350 lei, Cat. 3 – 250 lei, Cat. 4 - 150,00 lei și Cat. Meet & Greet - 650,00 lei (nu asigură intrarea la eveniment ci reprezintă un supliment la biletul de acces). În perioada 6–8 martie, în weekendul dedicat Zilei Internaționale a Femeii, publicul poate achiziționa bilete cu un discount suplimentar de 20%, indiferent de categorie.

Citeste si:
„FUEGO – 50”, în 4 noiembrie pe scena Sălii Palatului, un concert...
„FUEGO – 50”, în 4 noiembrie...

Despre autor:


Ultima actualizare: 6 Martie 2026 - 05 : 03

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.