Marina Almasan, despre TVR: Ma complac in galeata cu laturi in care am fost aruncata. Nu am scos niciodata la iveala gunoiul de sub pres

"Draga Adelin!

(...) Astazi ti-am citit postarea, ti-am aflat revolta. Nu stiu de ce, dar dincolo de esenta reactiei tale, randurile tale mi-au provocat un imens sentiment de sila. Nu, nicidecum legat de ceea ce ai relatat. Acolo sentimentele generate sunt si mai agresive, sila e mic copil pe langa ceea ce aimtim cu totii.

Mi-a provocat un imens sentiment de sila, la adresa propriei persoane. La adresa mea. A lasitatii mele. A tacerilor mele repetate, impachetate in confortul unei vieti ( doar in aparenta) linistite. Mi-a fost sila de lipsa mea de curaj, sau mai bine zis, de curajul manifestat doar in cercuri restranse, impartasit, e-adevarat, de alti atatia si atatia colegi, alaturi de care, de decenii, am “ars” pentru institutia ce ne-a devenit a doua casa. Curajul nostru, asta rabufnit intre ziduri, condimentat cu abracadabrante umilinte, patimite de fiecare, se ciocnea insa de pragul birourilor, de bariera portii de la Pangratti, ramanand ancorat in oceanul lasitatii noastre mioritice si proverbiale. Ii gasesc si acesteia explicatie, draga Adelin. Ne iubim, fiecare, atat de mult meseria, traim pentru ea de atata vreme, suntem atat de legati de “batrana doamna din Pangratti”, incat tremuram ca niste piftii ordinare, inmuiate in groaza si disperare ca un cuvant nelalocul lui sau o reactie – altminteri corecta – ne-ar putea alunga din locul cu care ne-am identificat. (...)

Sunt un soldat disciplinat ( cred ca e, de fapt, o inlocuire eleganta a notiunii de “lasitate”) asa ca, iata, tac. Ma complac in galeata cu laturi in care am fost aruncata. In general, de cand lucrez aici, nu am scos niciodata la iveala gunoiul de sub pres, chiar daca el a prins deja o consistenta alarmanta, fiind mai gros decat presul insusi. Si, culmea, il indeasa acolo oameni care nu au decat o legatura, pe cat de vremelnica, pe atat de paguboasa, cu “casa mea”. Cu lumea mea.

Nu vreau sa rostesc nume, pentru ca mi se strepezesc dintii. Tu ii vei spune iarasi “lasitate”.

Reactia ta de astazi, Adelin, m-a facut sa ma rusinez nespus. De mine si de colegii mei. De numele mari ale TVR, care indura si tac, si de care lumea nu a mai auzit, in ultima vreme. Si nu pentru ca ei ar fi murit. Ci pentru ca moarte sunt numai liniile pe care au fost surghiuniti. Si, in plus, pentru ca, hai s-o recunoastem, cine se mai uita la TVR? O intreb , deseori, pe mama ( fost cadru didactic), care nu mi-a ratat, timp de 30 de ani, nicio emisiune, cum i s-a parut ultima editie a emisiunii mele. “Vai..am uitat ca vi s-a schimbat ora!”.. Lumea de pe strada ma identifica inca cu “Ceaiul de la ora 5”, intrebandu-ma de ce nu mai apar la TV. Intr-un fel ma bucur : inseamna ca ratingurile ingrijoratoare nu se datoreaza calitatii programelor noastre, si nestiintei romanilor ca am exista si noi, pe undeva. Sigur ca ma bucur ca al meu “Ceai de la ora 5” a intrat in constiinta romanilor, dar, Adelin – si o spun fara falsa modestie – am facut de atunci proiecte de zeci de ori mai valoroase. Au trecut ( sau au fost “ajutate” sa treaca) neobservate…(...)

Citeste si:

Românii vor achita mai mult pentru gunoi. Ce prevăd noile obligații

Citeste si: Jurnalisti TVR, critici pentru sefa postului. Adelin Petrisor: "Cu mine-n Afganistan, Kosovo sau pe la diversele exercitii militare nu a venit"

N-am fost in Afganistan, ca tine, Adelin, dar te asigur ca razboaiele de aici, la care am asistat sau am fost partasa, au fost mult mai sangeroase. Cu pagube comparabile", a scris Marina Almasan intr-un editorial pe femeide10.ro.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe