Senatorul USR Dan Lungu transmite un semnal de alarma primarilor comunelor din judetul Iasi, in ceea ce priveste revitalizarea culturii in mediul rural. Indemnul acestuia este ca primarii sa intocmeasca, pe baza bugetelor anului 2019, Programe pentru acordarea de finantari nerambursabile, aplicand Legea 350/2005 (lege care vizeaza regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati de interes general si care pot fi accesate atat de asociatii si fundatii, cat si de catre persoane fizice – fara scop patrimonial), se arata intr-un comunicat USR.

Redam integral scrisoarea senatorului USR Dan Lungu:

"In anul Centenarului s-a vorbit extrem de mult despre istoria si bogatia culturala a poporului roman. Faptul ca ne concentram pe proiecte importante care, deseori, au drept centre de dezvoltare marile orase, nu este un lucru de condamnat. Trebuie insa sa tinem cont si de o anumita dezvoltare armonioasa in intreg spatiul social si sa incercam sa echilibram aceasta balanta a investitiilor pe care suntem dispusi sa le facem in valorile noastre. Vreau, asadar, sa va aduc in atentie absenta vietii culturale si a consumului cultural scazut din mediul rural.

Statistic, in ultimii ani, conform informatiilor prezentate in presa, Romania este tara cu cel mai scazut apetit pentru cultura din Uniunea Europeana, 'mai putin de 30% dintre romani participand, in decursul unui an, la cel putin un eveniment cultural sau sportiv'. Nu este un secret pentru nimeni faptul ca in mediul rural statisticile arata chiar mai rau, mass-media prezentand date care arata ca 'in mediul rural, 74,7% dintre romani nu au mers deloc la cinematograf'. Aceste lipsuri nu pot fi puse pe seama dezinteresului, intrucat lipsa proiectelor culturale desfasurate in mediul rural joaca si ea un rol extrem de important.

Doamnelor si Domnilor Primari, va scriu acest mesaj in calitate de senator al Romaniei, de membru al comunitatii culturale din aceasta tara, dar in primul rand in calitate de cetatean care crede in revitalizarea culturii in mediul rural. Aveti ocazia, daca si dumneavoastra credeti in schimbare, sa faceti ceva pentru incurajarea acestei revitalizari. Una dintre solutiile problemei, care ar mari ritmul acestei vieti culturale, ar putea fi alocarea, in proiectul bugetului local, a unui fond pentru cultura care sa poata fi accesat de catre asociatiile, fundatiile, precum si de catre persoanele fizice – fara scop patrimonial, care au ca scop desfasurarea unor activitati culturale, cu impact semnificativ asupra cetatenilor si vietii comunitare. Acest lucru ar fi facilitat prin Legea nr. 350/2005, privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general. Nu trebuie sa ezitam in fata unei asemenea sanse care ar putea schimba semnificativ vietile si cariera copiilor si tinerilor talentati din comunele dumneavoastra.

Prin urmare, va scriu cu speranta ca veti aloca aceste fonduri in proiectele bugetelor viitoare si ca ele vor putea fi accesate de catre cetatenii implicati, asociatii si fundatii care doresc sa puna umarul la treaba. Intocmiti, pe baza acestui buget, un Program pentru acordarea de finantari nerambursabile in anul 2019. Impreuna putem sa dovedim faptul ca geniile nu se nasc numai in marile orase! Sirul marilor personalitati ale Romaniei nascute la tara, cu nume precum Enescu, Creanga, Luchian sau Brancusi, nu s-a intrerupt odata cu trecerea lor in nefiinta, ci a ramas deschis. Lor sa li se poata alatura in istorie si nume nedescoperite inca, din comunitatile la carma carora va aflati, dar pentru asta trebuie sa le dati o sansa".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.