Social 27 August 2018 10:05
Reprezentantii Unitatii Sindicatul Liber Metrou (USLM) vor picheta sediul Guvernului, luni si marti, intre orele 12:00 si 14:00, dupa ce discutiile cu ministrul Transporturilor si conducerea Metrorex pe marginea revendicarilor au esuat.

USLM a organizat in zilele 20, 21, 22 si 23 august 2018, intre orele 12:00 - 14:00, pichete de protest in fata Ministerului Transporturilor, in care s-a atras atentia asupra problemelor existente la Metrorex. Ministrul Transporturilor, Lucian Sova, a raspuns, vineri, solicitarii de a discuta cu liderii USLM, dupa actiunile de pichetare organizate in cursul saptamanii in fata ministerului.

"S-a avut in vedere dezbaterea si analizarea revendicarilor inaintate de USLM pentru care conducerea ministerului Transporturilor si-a manifestat permanent in cadrul discutiilor de pana acum intreaga disponibilitate. Reprezentantii USLM au cerut suplimentar fata de adresele inaintate la minister, intocmirea unui document oficial referitor la pozitia ministerului fata de revendicarile organizatiei sindicale. In acest context, ministrul Transporturilor, Lucian Sova, le-a cerut liderilor sindicali sa formuleze o solicitare in acest sens. Potrivit Legii nr.62/ 2011 a Dialogului Social, pentru intrunirea Comisiei de Dialog Social este necesara convocarea tuturor membrilor, respectiv a reprezentantilor confederatiilor sindicale si patronale, reprezentative la nivel national. In acest context, reprezentantii USLM nu au dorit continuarea discutiilor", se noteaza intr-un comunicat al Ministerului Transporturilor, potrivit Agerpres.

La finalul intalnirii, ministrul Sova si-a manifestat in continuare intreaga disponibilitate la dialog cu reprezentantii sindicatului, in vederea identificarii unor solutii constructive care sa asigure o dezvoltare bazata pe principii solide si corecte a Metrorex, discutii care sa fie in conformitate cu principiile enuntate in legislatia privind dialogul social.

"Principala revendicare a USLM este prelungirea contractului de inchiriere a spatiilor comerciale din statiile de metrou intre Sindomet si Metrorex, care expira la finalul lunii septembrie a.c. Ministrul Transporturilor Lucian Sova considera ca administratia Metrorex are obligatia sa isi optimizeze veniturile, inclusiv pe cele obtinute din inchirierea spatiilor comerciale. Discutiile despre aceste spatii comerciale sunt incheiate din punctul de vedere al Ministerului Transporturilor", precizeaza ministerul de resort.

Citeste si:
Programul metroului în minivacanța de Sfântul Andrei și 1 Decembrie
Programul metroului în...

Pe de alta parte, sindicalistii USLM au precizat, intr-un comunicat de presa, ca au solicitat ministrului Transporturilor incheierea unui proces verbal al intalnirii privind rezolvarea revendicarilor, conform unui program stabilit de comun acord, insa oficialul "a refuzat categoric".

"In fiecare zi de pichet, s-a dorit depunerea la cabinetul ministrului Sova a unei adrese prin care reclamam ministrului situatia existenta la Metrorex, si de fiecare data am fost refuzati si trimisi la registratura ministerului. In data de 23.08.2018 am primit de la Directia de Dialog Social din cadrul Ministerului Transporturilor o adresa, prin care erau invitati reprezentantii USLM si ACM la o intalnire cu ministrul Sova. In urma invitatiei ne-am prezentat in data de 24.08.2018, la ora 10:00, la sediul Ministerului Transporturilor la intalnirea cu ministrul Sova. La prezentarea partilor, delegatia comuna USLM si ACM a solicitat ministrului incheierea unui proces verbal al intalnirii privind rezolvarea revendicarilor conform unui program stabilit de comun acord. Ministrul Sova a refuzat categoric incheierea unui act prin care sa isi asume responsabilitatea, considerand intalnirea ca fiind amicala, si nu conforma legii Dialogului Social
", subliniaza sindicalistii.

Citeste si:
Sindicaliștii din Educație, întâlnire cu premierul Ciucă. Anunță...
Sindicaliștii din Educație,...

Unitatea Sindicatul Liber Metrou (USLM) a organizat in datele de 20, 21, 22 si 23 august 2018, intre orele 12:00 - 14:00, pichete de protest in fata Ministerului Transporturilor, in care s-a atras atentia asupra problemelor existente la Metrorex.

Protestele vor continua luni, 27 august, si marti, 28 august, intre orele 12:00 - 14:00, in fata Guvernului Romaniei.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.