Concluzii după întâlnirea SIndicaliștilor din Educație cu premierul Nicolae Ciucă
La întâlnirea cu prim-ministrul Ciucă au participat mai mulți lideri sindicali, iar după discuții sindicaliștii au hotărât că greva va continua și luni, 12 iunie. Sindicaliștii vor să vadă actul normativ cu noile creșteri salariale și vor oferi un răspuns clar tot luni, 12 iunie, în jurul orei 10.00.
Ordonanța cu noile cereri va fi pusă în transparență decizională în cursul zilei de azi și va conține măsurile dorite de sindicaliști. Conform unor surse citate de Observator, mâine se va ține o ședință de guvern, iar dacă sindicaliștii din Educație nu vor opri greva, ordonanța nu va fi adoptată.
„Concluzia este foarte clară. Am primit oferta Guvernului, ne-am consultat cu colegii noştri, dar aceştia ne-au transmis foarte clar că vor să vadă proiectul de act normativ. Înţeleg că va fi pus azi în dezbatere publică. Colegii îl vor putea vedea. Ne vom pronunţa luni la ora 10:00. Am avut cerinţe minimale. Una dintre ele nu a fost încă îndeplinită.
Am cerut să se achite în totalitate creşterea salarială pe viitoarea grilă de salarizare din 2024. Răspunsul guvernului a fost că se va acorda prima tranşă la 1 ianuarie 2024, iar cealaltă în 2025. E logic să primească colegii actul normativ, şi ne vor da un răspuns. Până atunci, greva continuă", a declarat Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ Spiru Haret.
„Cu alte cuvinte, mâine este grevă în toate şcolile. Ceea ce ni s-a oferit se cunoaşte", a intervenit şi Simion Hâncescu, preşedintele FSLI.
Chestionat dacă vor fi recuperate săptămânile în care nu s-au făcut cursuri, Hâncescu a spus că „şcoala nu e magazin, nu poţi pune lacăt. Logic, lecţiile care nu au fost predate trebuie recuperate".
Educație pentru succes – Ce e dincolo de viitor?
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Îți curge sânge din nas? Cauze posibile ale epistaxisului și când ar trebui...
Sursa: garbo.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Ultimul drum al lui Mircea Lucescu. Il Luce va fi depus astăzi la Arena...
Sursa: kudika.ro