Greva profesorilor continuă. Dascălii vor să vadă măririle promise în lege
Doar jumătate dintre cei 20.000 de profesori așteptați de liderii de sindicat au ieșit vineri în stradă, la protest. Chiar și așa, a fost destul ca Piața Victoriei să răsune de nemulțumiri și vuvuzele timp de aproape patru ore.
Mii de profesori au venit la București, din toate colțurile țării, pentru a-și striga dorințele, în fața Guvernului. Vor salarii mai mari și condiții mai bune de muncă. La Palarul Cotroceni, protestatarii au cerut demisia președintelui Klaus Iohannis, au cântat imnul României și s-au rugat.
„Guvernul României a spus clar că singurul lucru pe care poate să îl facă este acela de a acorda, în loc de 40% cât au promis inițial, 45% și suplimentar să se acorde, până în 2027, în fiecare an, din 5 octombrie, suma de 1.500 lei”, a spus Simion Hăncescu, FSLI.
Între timp, Executivul a pus în dezbatere publică ordonanța de urgență prin care probele de competențe de la Bacalaureat vor fi echivalate cu media notelor de la clasă din ultimul an la respectivele materii.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Uneori prieteniile încheiate dor mai tare decât despărțirile romantice
Sursa: garbo.ro
-
Covorul potrivit pentru living: cum să alegi dimensiunea, materialul și...
Sursa: kudika.ro