Incidentul a fost anuntat la 112 vineri seara, in jurul orei 19.00. Apelul a fost facut de catre unul dintre ciobanii implicati in scandal, care spunea ca a fost lovit si ca are nevoie de ingrijiri medicale.
Dupa cinci ore de la apel, in jurul orei 23.00, patru jandarmi montani din cadrul Postului Campu lui Neag, trei salvamontisti din cadrul formatiunii Uricani, precum si doi politisti din cadrul Politiei orasului Uricani au ajuns la locul in care s-a produs scandalul, respectiv in zona Saua Paltina, din Masivul Retezat.
Jandarmii montani, politistii si salvamontistii au ajuns in zona Saua Paltina in jurul orei 23.00 si au constatat ca la conflict au participat cinci ciobani. Trei dintre acestia erau raniti si li s-a acordat primul ajutor de catre salvamontisti. Totodata s-a constatat ca un alt cioban nu mai prezenta semne vitale.
Avand in vedere situatia, catre zona Saua Paltina au pornit cinci politisti si un reprezentant al Serviciului de Medicina Legala, precum si alti cinci jandarmi montani si 12 salvamontisti, pentru a-i transporta pe cei trei raniti,
”Incepand cu ora 01.00, jandarmii montani si salvamontistii au inceput actiunea de coborare a celor trei persoane ranite. Doua dintre acestea necesitand transportul cu targa UT-2000, iar cea de-a treia se putea deplasa, fiind doar ajutat”, se arata intr-un comunicat dat publicitatii sambata de Inspectoratului Judetean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara.
Doi dintre ciobanii raniti au fost preluati de ambulanta de la baza muntelui si dusi la spital, iar cel de-al treilea a fost condus de jandarmii montani la spitalul din Lupeni.
Anchetatorii spun ca acest conflict, care este unul mai vechi, a izbucnit intre doi frati pe de-o parte si alti trei ciobani pe de alta parte.
Istoric: Ce rol are Rusia în conflictul Serbia-Kosovo
Cei trei ciobani raniti sunt din comuna Pui, judetul Hunedoara si din judetele Alba si Vaslui.
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Baboon, roboții români antrenați să îți automatizeze rapid și eficient afacerea
Sursa: start-up.ro
-
Semnele că ai un suflet trezit spiritual
Sursa: garbo.ro
-
Evenimentele astrologice din mai ne învață cele mai frumoase lecții de până...
Sursa: kudika.ro
-
Programul Sezamo de Paște: până când putem face cumpărături și ce reduceri a...
Sursa: retail.ro
-
125 de milioane de euro profit pentru BCR în T1 2024
Sursa: futurebanking.ro
-
BCR anunță o creștere a profitului: creditele pentru companii au fost motorul...
Sursa: wall-street.ro