Barbatul, in varsta de 60 de ani, a fost gasit de un paznic, decedat intr-o hala, proprietate a unei firme detinute de el care se afla in constructie, in comuna Slatioara. Medicii de pe ambulanta nu au mai executat manevre de resuscitare, deoarece Gheorghe Buica era mort de aproape doua ore, scrie Mediafax.
„Este vorba de un barbat in varsta de 60 de ani, care a fost gasit decedat si nu s-a mai putut face nimic pentru el. Nu s-au mai executat manevre de resucitare petnru ca era decedat aproximativ doua ore. Era din Slatina, dar detinea un teren in Slatioara, unde isi construise ceva. A fost gasit de un paznic care venise sa dea sa mamance la caini”, a declarat medicul Marian Furtuna, pentru sursa citata.
Cazul a fost preluat de politisti, care au confirmat ca este vorba de o sinucidere, nefiind gasite urme de violenta.
Gheorghe Buica a fost vicepresedinte al Consiliului Judetean Olt, in perioada 2005-2008, dupa aceea ocupand functia de director al Companiei de Apa Olt, pana in anul 2010.
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
ANPC vine cu recomandări pentru consumatori privind produsele din pește: Să...
Sursa: wall-street.ro