Social 29 Martie 2016 17:58
Nicolae Breban si Eugen Simion se alatura cetei celor 11 scriitori exclusi recent din Uniunea Scriitorilor (USR), aducand o serie de critici conducerii institutiei pentru ca nu se ocupa de probleme esentiale unei uniuni de creatie si ca nu tolereaza punctele de vedere diferite ale membrilor sai.

Prozatorul Cristian Teodorescu, noul presedinte al gruparii scriitorilor razvratiti din Uniunea Scriitorilor, care contesta autoritatea lui Nicolae Manolescu la conducerea USR a anuntat, duminica seara, pe pagina sa de pe reteaua de socializare Facebook, ca romancierul Nicolae Breban si criticul literar Eugen Simion nu mai sunt membri ai institutiei.

Anuntul inflameaza si mai mult lumea culturii in contextul in care USR a exclus la inceputul saptamanii trecute unsprezece scriitori-membri care s-au coalizat si au denuntat lipsa diagolului si politica „totalitara” a Uniunii Scriitorilor din Romania, prezidata de Nicolae Manolescu. Scriitorii rebeli, care se auto-intituleaza drept „neexclusi” si-au prezentat, ulterior si programul lor pentru reformarea si modernizarea USR.
„Aseara si azi am primit cereri de reinscriere in USR si cereri de inscriere, pur si simplu. Cu ocazia asta am ramas stupefiat aflind ca Nicolae Breban a fost exclus din USR. Nu mi-a venit sa cred ca alt confrate al nostru, criticul si istoricul literar Eugen Simion a fost si el exclus din USR. Le prezint scuze celor doi clasici ai literaturii romine pentru ceea ce au facut altii si ii asigur ca, legal, sint in continuare membri ai Uniunii Scriitorilor. chiar daca echipa dlui Manolescu vrea sa ramina in istoria literaturii ca autori ai excluderii lor.”, a scris Cristian Teodorescu, presedintele noului grup al USR, pe Facebook.

Dupa acest episod, academicianul si criticul literar Eugen Simion a oferit, pentru MEDIAFAX, o reactie referitoare la anuntul lui Cristian Teodorescu ca ar fi fost exclus din Uniune. Academicianul a precizat ca nu este propriu-zis vorba de o excludere, ci de o suspendare care a survenit din cauza faptului ca nu a achitat cotizatia de membru USR, acest lucru petrecandu-se fara instiintarea sa. Simion nu a exitat sa-si exprime dezacordul si sa ironizeze acest gest al conducerii Uniunii: „Nu, n-am fost exclus...Am fost suspendat. M-au suspendat ca am intarziat sa platesc cotizatia. Nu m-a cautat nimeni, nu m-a intrebat nimeni inainte de a ma suspenda si am aflat ca exista o comisie de monitorizare. N-o sa ma sinucid din cauza asta. S-a intamplat anul trecut. Am ramas asa. N-am raspuns la chestia asta. Fostul meu coleg si prieten, Manolescu, coleg de Academie, a gasit ca asa e bine. Sper ca USR sa devina mai puternica si mai bogata prin aceasta suspendare a mea.”

Citeste si:
Jurnalistul Eduard Huidan s-a sinucis
Jurnalistul Eduard Huidan s-a...

Intrebat daca doreste sa fie reinclus, reprimit in USR, academicianul a declarat: „Deocamdata nu. Nu m-am gandit la chestiunea asta pentru ca timp de doua decenii, Uniunea Scriitorilor nu m-a invitat niciodata, nu m-a intrebat niciodata de sanatate. N-a facut niciun gest de simpatie pentru mine. Ce sa fac acolo? Unde nu esti poftit, dorit...Am fost timp de aproape 50 de ani in timpuri grele in USR, am aparat inainte de 90 demnitatea ei, cred ca atunci USR s-a purtat foarte bine. Cred ca a fost un centru de rezistenta fata de indicatile oficiale. Acum nu mai stiu ce face USR.”

Eugen Simion s-a pozitionat critic fata de excluderea grupului de scriitori razvratiti exprimand ca un astfel de gest este comparabil cu modul in care se actiona sub ocarmuirea stalinista: „Am vazut, am ascultat si eu. Am inteles ca s-a facut o noua Uniune condusa de un prozator pe care eu l-am prezentat cand a debutat, Cristian Teodorescu. N-am de-a face, n-am discutat cu ei, dar am urmarit si eu la televizor despre chestiunea asta. Am auzit ca au fost si exclusi intre timp ca factionisti. Asta imi aminteste de procesele din timpul stalinismului.”

Citeste si:
Academicianul Eugen Simion a decedat la vârsta de 89 de ani
Academicianul Eugen Simion a...

Eugen Simion a exprimat ca nu este nici „de acord, nici in dezacord” cu politica de conducere a lui Nicolae Manolescu spunand ca regreta faptul ca USR si-a pierdut insemnatatea si autoritatea. Academicianul a denuntat practica de excludere a membrilor care critica conducerea institutiei punctand faptul ca Uniunea se pierde in detalii, in loc sa se ocupe de problemele esentiale pentru o uniune de creatie si sa amendeze anumite derapaje impotriva culturii: „Nu m-a solicitat nimeni in nicio situatie. USR nu joaca deloc rolul pe care ar trebui sa-l aiba in societatea noastra, sa intervina, sa ia cate o pozitie cand Ministerul Educatiei sau Ministerul Culturii face un lucru impotriva invatamantului sau impotriva culturii. Asta e rolul unei uniuni de creatie, nu poti sa-i scoti pe oamenii de creatie pentru ca nu sunt de acord cu tine. Acest lucru nu este de corect din punct de vedere al democratiei. Asta ii reprosez eu Uniunii. Incolo, cine este acolo, cine conduce, ar trebui sa fie in legalitate. Asta este sigur. Am inteles din ce spune noua conducere a Uniunii ca Uniunea veche nu este in legalitate.”

Citeste si:
WhatsApp a picat în toată lumea. Utilizatorii au întâmpinat...
WhatsApp a picat în toată...

Criticile din partea lui Eugen Simion s-au indreptat si catre vicepresedintele USR Gabriel Chifu care l-a insultat in publicatia „Romania Literara”: „As vrea sa ii raspund pe aceasta cale unui secretar de acolo care m-a insultat in Romania Literara ca personal, n-am nimic de-a face cu acest proces. Am stat departe, dar el s-a apucat sa ma insulte in Romania Literara. E un domn care l-a dat afara si pe Sorescu in 90 de la Ramuri. Vreau sa-l sfatuiesc ca nu face bine ceea ce face. Face un lucru incorect. E domnul Gabriel Chifu. Imi face proces de intentie si de calomnie.”

Intrebat daca va sustine noua grupare de scriitori, Eugen Simion a declarat: „Nu mi-am pus problema, nu stiu bine. I-am ascultat si eu. Par documentati. Ce pot sa spun sigur este ca Uniunea si-a pierdut pozitia si autoritatea pe care o avea si trebuie sa o aiba in continuare in societate. USR nu este numai un sindicat de 3000 de oameni, ci este o uniune de creatie, are anumite responsabilitati morale fata de cultura trecutului si fata de poporul acest.”

Citeste si:
Unele funcții de pe Facebook, Instagram și WhatsApp, disponibile...
Unele funcții de pe Facebook,...

Pe de alta parte, intr-o declaratie pentru MEDIAFAX, academicianul si cunoscutul scriitor Nicolae Breban nu a ezitat sa isi exprime nemultumirea si furia legate de excluderea sa din Uniune. Pe un ton suparat, sec, acesta a declarat: „Am fost exclus din Uniunea Scriitorilor. Imi pare rau ca Uniunea Scriitorilor in loc sa se ocupe de problemele grave ale invatamantului, ale culturii... Vedeti ca e atacata si programa scolara. Ei se ocupa cu fleacuri acolo, dau lumea afara, fac sedinte, ca pe vremea comunismului. ”

La fel ca Eugen Simion, Nicolae Breban a exprimat ca asteapta sa vada ce va face noul grup „de tineri” razvratiti din Uniune. Nu in ultimul rand, Breban s-a aratat in dezacordul cu politica lui Nicolae Manolescu in fruntea USR: „Nu ne vedem. De ani de zile nu l-am mai vazut.”
El a precizat ca nu isi doreste sa conteste decizia excluderii sale exprimand ca „E ridicol sa cotest”, accentuand ca in urmatorul timp va continua sa scrie carti: „Am publicat de curand un roman. L-am lansat in patru orase din Ardeal, in Timosoara, Oradea, Cluj, Iasi. Imi vad de treaba mea.”, a exprimat transant, scriitorul octogenar.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.