Social 4 August 2015 14:01
Elena Udrea a declarat marti, la ICCJ, ca a cerut ridicarea controlului judiciar in dosarul "Gala Bute" pentru ca vrea sa duca o viata normala, sa nu mai fie urmarita si fotografiata de presa si paparazzi, spunand ca, in Romania, orice om care are un telefon mobil devine un paparazzo.

Fostul ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului s-a prezentat la Inalta Curte de Casatie si Justitie, unde au fost luate in discutie masurile preventive din dosarul "Gala Bute, in care Elena Udrea este judecata pentru fapte de coruptie, alaturi de Rudel Obreja si alte persoane.

La iesirea din sediul instantei supreme, Elena Udrea a spus ca a cerut in principal ridicarea controlului judiciar, pentru ca nu se poate mentine o astfel de masura preventive atata vreme cat nu exista probe ca ar fi incercat sa impiedice aflarea adevarului sau ca ar fi denaturat ancheta.

Udrea a mai spus ca un alt motiv pentru care a cerut ridicarea controlului judiciar este acela ca se simte "vanata" de catre paparazzi, presa si oameni. "As vrea doar sa nu mai fiu fotografiata non-stop. Cand nu sunt paparazzi, sunt cativa cetateni de bine care fac fotografii si apoi le trimit presei, astfel incat efectiv ma simt vanata. Nu fac nimic mai mult decat face orice om, si eu mananc, si eu merg la toaleta, si eu dorm, dar nu cred ca astea trebuie sa fie momente care sa fie surprinse cu telefonul mobil, iar apoi sa fie date spre publicare", a declarat Udrea. Ea a adaugat ca, in Romania, fiecare cetatean care are un telefon mobil devine un paparazzo.

Intrebata daca se gandeste sa faca un copil, Udrea a declarat ca la momentul adresarii intrebarii nu are acest gand, dar l-ar putea avea dupa ce va iesi pe poarta instantei.

In timp ce era in sediul instantei supreme, Elena Udrea s-a intalnit cu Dorin Cocos si cu fiul acestuia, Alin, cu care s-a imbratisat. Intrebata ce a vorbit cu fostul ei sot, Dorin Cocos, Udrea a spus ca i-a urat acestuia "La multi ani", intrucat recent a fost ziua de nastere a acestuia si a precizat ca are aceleasi sentimente fata de oamenii dragi din trecutul ei.

Elena Udrea este sub control judiciar din 16 iunie, cand instanta suprema a decis inlocuirea masurii arestului la domiciliu, in dosarul "Gala Bute". Udrea a stat in arest la domiciliu din 7 mai pana in 16 iunie. Din 25 februarie pana in 30 aprilie, Udrea a fost incarcerata in Arestul central al Politiei Capitalei, apoi transferata la Penitenciarul Targsor.

Citeste si:
Ana Morodan, primele declarații după ce a fost prinsă conducând...
Ana Morodan, primele...

Elena Udrea a fost trimisa in judecata, pe 21 aprilie, in dosarul "Gala Bute", in care este acuzata de abuz in serviciu in legatura cu organizarea evenimentului omonim de catre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului si respectiv de luare de mita in legatura cu finantarea de catre acelasi minister a mai multor contracte, scrie MEDIAFAX.

Alaturi de Udrea, au fost trimisi in judecata fostul ministru Ion Ariton, fostul presedinte al Federatiei Romane de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Stefan Lungu, fostul secretar general in MDRT Georghe Nastasia, fostul director al Companiei Nationale de Investitii Ana Maria Topoliceanu si Dragos Botoroaga.

Potrivit DNA, intre 2010 si 2011, Elena Udrea si fostul director al Companiei Nationale de Investitii Ana Maria Topoliceanu au primit aproximativ 300.000 de lei de la administratorul firmei Consmin SA, pentru a asigura plata la timp a lucrarilor executate de societatea mentionata in baza contractelor incheiate cu CNI.

Citeste si:
Traian Băsescu a cerut revizuirea sentinței prin care a fost...
Traian Băsescu a cerut...

Anchetatorii au mai stabilit ca Stefan Lungu, fostul consilier al Elenei Udrea la minister, ii dadea banii primiti lui Tudor Breazu. Platile se faceau fie in numerar, fie prin intermediul societatii Ekaton Consulting SRL, administrata de Breazu, in baza altor contracte fictive de consultanta. In acest fel, s-ar fi realizat patru transferuri bancare in valoare totala de 209.762 de lei si o plata in numerar de aproximativ 90.000 de lei.

In 2011, Udrea ar fi cerut si primit, de la omul de afaceri Adrian Gardean, foloase materiale in valoare de 10% din platile efectuate de minister pentru contractele de lucrari incheiate de SC Termogaz Company SA si SC Kranz Eurocenter SRL, in schimbul garantiei ca finantarile vor fi aprobate la timp.

Dupa trimiterea in judecata a dosarului, procurorii au dispus sa continue cercetarile fata de Elena Udrea pentru infractiunea de spalare de bani, fostul ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului fiind acuzata ca a luat mita mai multe sume de bani, pe care le-ar fi transferat la PDL Bucuresti, sub aparenta unor contracte de donatie fictive, intocmite pentru a disimula originea infractionala a banilor.

Citeste si:
Udrea, mesaj disperat din închisoare: „Cine nu a încălcat legea...
Elena Udrea, mesaj disperat...

Elena Udrea este urmarita penal si in dosarul "Microsoft", cauza in care a fost arestata preventiv din 11 februarie pana in 17 februarie, cand instanta a inlocuit masura cu arestul la domiciliu. Udrea a stat in arest la domiciliu in acest dosar pana in 25 februarie, cand a fost arestata preventiv in dosarul "Gala Bute".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.