Sapte indivizi banuiti ca au sechestrat 13 tinere, dintre care noua minore, intr-un apartament din Caracal, judetul Olt, si le-au obligat sa se prostitueze au fost retinuti.

Gruparea infractionala ar fi fost constituita in noiembrie 2013, de catre cei sapte barbati, care au racolat 13 tinere, din care noua cu varste intre 14 si 18 ani, ce provin din familii dezorganizate. Tinerele au fost duse intr-un apartament inchiriat in municipiului Caracal, care avea la geamuri obloane din lemn masiv, fiind obligate sa se prostitueze.

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) Olt au perchezitionat miercuri apartamentul in care erau tinute tinerele si locuintele celor sapte membri ai gruparii, acestia fiind dusi la audieri si in final retinuti.Ei vor cere joi Tribunalului Olt arestarea preventiva a celor sapte barbati, pe care ii acuza de constituire a unui grup infractional organizat, lipsire de libertate, trafic de persoane, trafic de minori si proxenetism. In afara celor sapte barbati au mai fost audiate 39 de persoane, printre care si 27 de de clienti, care au fost pusi sub acuzare pentru folosirea serviciilor unei persoane exploatate.

Anchetatorii au stabilit ca victimele erau exploatate sexual atat in apartamentul in care erau sechestrate, cat si in alte locuri din Olt si judetele limitrofe, unde erau duse sub paza stricta, fiind apoi readuse si sechestrate in apartamentul "sigilat" cu obloane. "Prestatiile sexuale aveau loc in schimbul unor sume de bani sau alte foloase patrimoniale insusite de membrii grupului infractional organizat, gruparea obtinand peste 30.000 de euro din traficarea celor 13 victime", potrivit DIICOT, citat de MEDIAFAX.

Sase dintre victime au fost gasite de anchetatori in doua dintre locuintele folosite pentru prostitutie, trei fiind in apartamentul in care erau tinute captive.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.