2 Februarie 2014 , 13:09 in Social
Un numar de 122 de detinuti au fost pusi in libertate sambata, 1 februarie, ca urmare a punerii in aplicare a prevederilor legale din noul Cod penal si noul Cod de procedura penala, informeaza Administratia Nationala a Penitenciarelor (ANP).

De asemenea, pentru 176 de detinuti, a fost inlocuita pedeapsa inchisorii cu masura educativa a internarii intr-un centru de detentie, a mai precizat sursa citata.

Primul beneficiar al aplicarii legii mai favorabile in cazul detinutilor din Capitala este un minor, care urma sa fie transferat intr-un centru educativ, in urma unei decizii luate de Tribunalul Municipiului Bucuresti.

"Minorul nu a fost adus la instanta. Comisia penitenciarului a trimis la tribunal dosarul acestuia, iar judecatorul a dispus incadrarea lui intr-un centru educativ", a declarat sambata, pentru MEDIAFAX, presedintele Tribunalului Bucuresti, Laura Andrei.

Decizia instantei a fost deja transmisa penitenciarului unde minorul executa pedeapsa.

La nivelul instantei Tribunalului Bucuresti, a adaugat Laura Andrei, se mai afla alte sapte dosare ce urmeaza a fi analizate, in urma carora detinutii, inclusiv minori, ar putea beneficia de aplicarea legii penale mai favorabile.

"Aceste opt dosare au reprezentat urgente. In zilele urmatoare, vor fi mult mai multe astfel de sesizari ale instantei", a mentionat presedintele Tribunalului Bucuresti.

Judecatorul Laura Andrei a mai precizat ca, pe langa dosarele aflate la TB, la Judecatoria Sectorului 5 se afla pe rol 10 astfel de dosare, iar la Judecatoria Sectorului 4, cinci, in cazul carora s-ar putea aplica, de asemenea, legea penala mai favorabila.

Conform noului Cod penal, intrat in vigoare sambata, fata de minorul care, la data savarsirii infractiunii, avea varsta cuprinsa intre 14 si 18 ani se ia o masura educativa neprivativa de libertate. O masura educativa privativa de libertate se poate lua in urmatoarele cazuri: daca minorul a mai savarsit o infractiune, pentru care i s-a aplicat o masura educativa ce a fost executata ori a carei executare a inceput inainte de comiterea infractiunii pentru care este judecat; atunci cand pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita este inchisoarea de 7 ani sau mai mare ori detentiunea pe viata.

Masura internarii intr-un centru educativ consta in internarea minorului intr-o institutie specializata in recuperarea minorilor, unde va urma un program de pregatire scolara si formare profesionala potrivit aptitudinilor sale, precum si programe de reintegrare sociala. Internarea se dispune pe o perioada cuprinsa intre unu si trei ani.

"Daca in perioada internarii minorul savarseste o noua infractiune sau este judecat pentru o infractiune concurenta savarsita anterior, instanta poate mentine masura internarii intr-un centru educativ, prelungind durata acesteia, fara a depasi maximul prevazut de lege, sau o poate inlocui cu masura internarii intr-un centru de detentie", prevede noul Cod penal.

Pe de alta parte, in cazul in care pe durata internarii minorul a dovedit interes constant pentru insusirea cunostintelor scolare si profesionale si a facut progrese evidente in vederea reintegrarii sociale, dupa executarea a cel putin jumatate din durata internarii, instanta poate dispune: inlocuirea internarii cu masura educativa a asistarii zilnice pe o perioada egala cu durata internarii neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, daca persoana internata nu a implinit varsta de 18 ani; liberarea din centrul educativ, daca persoana internata a implinit varsta de 18 ani.

Masura internarii intr-un centru de detentie consta in internarea minorului intr-o institutie specializata in recuperarea minorilor, cu regim de paza si supraveghere, unde va urma programe intensive de reintegrare sociala, precum si programe de pregatire scolara si formare profesionala potrivit aptitudinilor sale. Internarea se dispune pe o perioada cuprinsa intre 2 si 5 ani, afara de cazul in care pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita este inchisoarea de 20 de ani sau mai mare ori detentiunea pe viata, cand internarea se ia pe o perioada cuprinsa intre 5 si 15 ani.

"Daca in perioada internarii minorul savarseste o noua infractiune sau este judecat pentru o infractiune concurenta savarsita anterior, instanta prelungeste masura internarii, fara a depasi maximul prevazut in alin. (2) (cinci ani - n.r.), determinat in raport cu pedeapsa cea mai grea dintre cele prevazute de lege pentru infractiunile savarsite. Din durata masurii educative se scade perioada executata pana la data hotararii", se precizeaza in noul Cod penal.



Te-ar putea interesa si:

Vrei sa fii la curent cu cele mai importante stiri?
Urmareste-ne si pe Facebook
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Facebook Twitter

Aboneaza-te la 9AM sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului ANP: 122 de detinuti, eliberati in prima zi a noilor coduri.