Viața de vedetă nu este mereu strălucitoare și plină de momente glamuroase, iar recent, Andreea Bălan a dat dovadă că și celebritățile se pot confrunta cu situații comice și neașteptate. Cântăreața a avut parte de o întâmplare nefericită, dar extrem de amuzantă pentru fanii săi din mediul online.
După o zi plină de filmări pentru emisiunea "Te cunosc de undeva", Andreea Bălan s-a întors acasă târziu în noapte, pregătită să se relaxeze și să se odihnească. Totuși, în momentul în care voia să intre în casă, ea și-a dat seama că și-a uitat cheile în interiorul casei. Cum mama și fetițele sale dormeau, Andreea a luat câteva mingiuțe din curte, cele preferate ale fetițelor sale, și a început să le arunce în geamul dormitorului mamei sale, în încercarea de a o trezi. După câteva încercări nereușite și multe râsete, ea a reușit să-și trezească familia și să obțină salvarea din această situație amuzantă.
„Când ești uituc, rămâi pe afară. Dragilor e trecut de miezul nopții, cam așa terminăm noi Te cunosc de undeva. Am ajuns acasă, noroc că am luat cheia de la poartă, am reușit să intru în curte, dar nu am luat cheia de la ușă. Drept urmare, eu mă aflu în curte, mama nu-mi răspunde la telefon că doarme cu fetițele și eu acum trebuie să arunc cu ceva în geam, respectiv cu niște mingi, ca să-mi deschidă cineva ușa, să pot intra în casa. Nici nu am țintă”, a spus Andreea Bălan, în mediul online.
Citește continuarea pe Kudika.ro.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Rețetă mănăstirească de iahnie de fasole: gustoasă, sățioasă și potrivită...
Sursa: garbo.ro
-
Mihaela Rădulescu, prima apariție publică după moartea mamei. Unde a fost...
Sursa: kudika.ro