Andra a vorbit despre cele mai grele momente din cariera sa. Deși este una dintre cele mai de succes cântărețe de la noi din țară, nu i-a fost mereu ușor.

Andra, despre cele mai grele momente din cariera sa

Andra este una dintre cele mai iubite cântărețe de la noi din țară, dar acesta nu mai este un secret pentru nimeni. Deși fanii acesteia au impresia că știu multe despre ea, foarte puțini au idee că nici ei nu i-a fost ușor, înainte de a ajunge unde este acum și că avut momente în cariera sa în care simțea că nu mai poate.

Vedeta a vorbit, într-un interviu pe care l-a acordat recent, despre primele sale apariții pe scenă, pentru care se pregătea extrem de mult și care o consumau fără să își dea. Voia ca totul să iasă perfect și ultima ei dorință era aceea de a greși.

Unul dintre momentele în care și-a dat seama că a reușit și că nu ar trebui să renunțe, oricât de greu i-ar fi, a fost acela în care oamenii începuseră să o recunoască pe stradă și să o salute, deși pe atunci nu își dădea seama foarte bine ce înseamnă să fii cunoscut.

Adolescentă fiind, să fie artistă era un lucru greu, pentru că era în perioada de formare și era influențată din toate părțile. Cel mai important este că a avut alături de ea oamenii potriviți care au învățat-o multe lucruri după care se ghidează și astăzi.

„Mă pregăteam mult. Mă consumam mult de emoții și dădeam tot ce puteam atunci când înregistram sau urcam pe o scenă sau mergeam la o emisiune TV sau radio. Când au început să mă salute oameni pe stradă, m-am simțit bucuroasă, mândră de ce realizam. Dar eram un copil: nici nu îmi făceam multe griji, nici nu conștientizam ce înseamnă să fii cunoscut.

Este complicat să fii artist când ești doar adolescent. Este o perioadă de formare, de dezvoltare, ești și influențabil, și impresionabil. Este foarte important să ai lângă tine oameni care te ajută să rămâi cu picioarele pe pământ. Eu am fost sprijinită și ajutată de părinții mei. Ei au avut grijă ca, pe lângă cariera artistică pe care mi-o doream enorm, să duc o viață echilibrată. Să merg la școală, să am prieteni, să nu mă port nefiresc pentru vârsta mea. Le mulțumesc și acum pentru că, datorită echilibrului pe care mi l-au dat atunci, sunt femeia de astăzi”, a declarat Andra pentru viva.ro.

Citeste si:
Andra, exemplu de asumare și sinceritate la Românii au talent: Mă...
Andra, exemplu de asumare și...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 14 Noiembrie 2023 - 03 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.