Antonia, despre relația cu Alex Velea
Antonia și Alex Velea au o relație frumoasă care durează de ani buni și tocmai de aceea, oamenii au ajuns să se întrebe cum reușesc să păstreze vie flacăra iubirii lor. Ei bine, Antonia nu și-a mai ținut fanii din mediul online în suspans și le-a spus că marele lor secret este legat de faptul că ei comunică de fiecare dată, își exprimă sentimentele și își acordă atenție unul celuilalt. Cei doi îndrăgostiți, oricât de ocupați ar fi, încearcă să petreacă timp împreună, să își ia vacanțe în doi și să se bucure de fiecare zi din viața lor.
„Menținem flacăra vie prin comunicare, prin exprimarea sentimentelor, prin atenție acordată celuilalt, prin timp petrecut împreună, vacanțe în doi, mici surprize făcute celuilalt. Toate fac relația să se mențină vie, intensă și desigur că iubirea este la baza tuturor acestor ingrediente.
Noi ne rezolvăm problemele discutând despre ele, fiecare își spune punctul de vedere, încercăm să găsim soluții și trecem peste cu ușurință, pentru că, de cele mai multe ori, nu sunt situații grave, ci neînțelegeri mici, nesemnificative. Nu se mai întâmplă să stăm supărați, avem o relație de prea mulți ani împreună să lăsăm micile neînțelegeri să ne facă să nu ne mai vorbim, de exemplu.”, a declarat Antonia, pentru viva.ro.
De asemenea, artista a zis că ei își spun că se iubesc de mai multe ori pe zi, iar pe Akim și Dominic i-au învățat să facă același lucru. Astfel, cei mici le spun părinților că iubesc foarte des, deoarece așa au fost crescuți. Despre partenerul ei de viață, Antonia a mai zis că este unul romantic și că obișnuiește să îi facă tot felul de surprize, ea procedând la fel la rândul ei. Cel mai recent, cei doi îndrăgostiți au luat cina împreună de Ziua Îndrăgostiților, fiind un moment special pentru că l-au petrecut în doi.
Antonia șochează cu noul videoclip "Ploi de Tequila"
„De mai multe ori pe zi ne spunem «te iubesc» și așa i-am obișnuit și pe copiii noștri, și lor le spunem și ei ne spun nouă, așa au fost crescuți, în acest spirit. Clar este un partener romantic și ne place să ne facem mici surprize din când în când. Cel mai recent am fost la cină de Valentines Day, un moment frumos, doar pentru noi doi”, a adăugat artista.
Antonia a mai vorbit, în cadrul aceluiași interviu, despre relația pe care o are cu părinții lui Alex Velea. Ea este recunoscătoare pentru faptul că aceștia sunt niște oameni foarte buni, care le-au sărit mereu în ajutor, indiferent de situație.
„O relație foarte bună, sunt foarte buni, sunt oameni minunați care ne ajută foarte mult în creșterea copiilor noștri”, a zis Antonia, pentriu sursa citată mai sus.
Citeste si:Adevărul șocant despre dezamăgirile în iubire ale lui Alex Velea
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Noi centre comerciale în țară. Românii de la K2 Retail Properties deschid...
Sursa: retail.ro
-
Rugăciune de vindecare miraculoasă - Puterea credinței în momentele de suferință
Sursa: garbo.ro
-
Americanii care alimentează companiile din România cu energie nucleară proprie
Sursa: green.start-up.ro
-
Noni - fructul minune din Pacific. Uite cum te poate ajuta
Sursa: kudika.ro
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Grindeanu spune că șoferii vor putea merge de la Pitești la București, pe...
Sursa: wall-street.ro
-
Nintendo a dezvăluit oficial Nintendo Switch 2
Sursa: start-up.ro