Gheboasă, mărturisiri dureroase din copilărie
Gheboasă este unul dintre cei mai apreciați trapperi de la noi din țară. Acesta a fost invitat în cadrul podcast-ului moderat de Cătălin Măruță, unde a făcut o serie de dezvăluiri dureroase despre faptul că mama lui l-a abandonat pe vremea când era doar un copil. Din fericire, nu a fost nevoit să stea pentru prea mult timp în orfelinat, pentru că unor oameni cu inimă mare li s-a făcut milă de el și l-au adoptat.
„Eram foarte micuț, eram baby. La mine a fost mai altfel, să știi (n.r.: referitor la condițiile din orfelinat), dar de acolo am avut norocul foarte mare și foarte repede încât m-au luat niște părinți adoptivi. Niște oameni excepționali. Nu știu dacă aveam un an. M-au luat de când eram micuț și m-au crescut până pe la 6 ani.
Eram foarte micuț și am fost primul care m-am dus spre ei. Eu îi zic mami, chiar dacă nu e mama mea. Când eram mic, aveam, între degete, râie, și nu știa ce aveam pe mâini. Crede-mă, plângeam când îmi povestea. A dormit cu mine câteva zile și a început să o mănânce și pe ea. M-a dus la doctor și m-a tratat. Oamenii ăștia m-au salvat pe mine. Mama tatălui meu nu avea niciun drept să mă ia. Mamaia mi-a povestit că mama nu voia să dea semnătura să stau cu bunica mea. A zis că mai bine m-a dus la orfelinat decât să mă lase la mamaia”, a declarat Gheboasă, în podcast-ul moderat de Cătălin Măruță.
Deși nu este mama sa biologică, Gheboasă o numește și o consideră mama sa, pentru că l-a ajutat și l-a susținut, dar mai ales l-a protejat când tată lui a ieșit din închisoare și a dorit să intre în custodia sa. S-a temut pentru viața lui și de aceea a preferat să îl apere până la capăt.
Andreea Tonciu, dezvăluiri șocante. Și-a împins prietena de la etaj
„După multe încercări, mama i-ar fi zis ei că dacă se pune în genunchi de față cu toți țiganii îi dă semnătura. Mamaia a zis, Gabi, pentru tine m-am pus în genunchi în fața lor și abia apoi am avut dreptul să vin să te vizitez. Și, după, într-un final, s-a eliberat tata, că era la închisoare când m-am născut. Mergeam la el, îl vedeam mai negru așa și știam că era tata, era acolo un gemuleț (n.r.: la pușcărie). Bunica s-a luptat și cu părinții adoptivi. Părinții adoptivi nu mai voiau să mă dea. Le era frică să mă dea”, a mai zis artistul.
Gheboasă și-a cunoscut și mama naturală datorită tatălui lui, care a fost de părere că ar trebui să o vadă, să îi asculte povestea, care nu se potrivea deloc cu cea pe care o auzise de la bunca ei, care i-a spus că femeia care l-a adus pe lume. Nu s-a putut apropia de mama sa biologică, deși i-ar fi plăcut să o poate face, doar că nu a simțit nevoia sa facă. Odată cu trecerea timpului, și-a schimbat opinia, dar nu poate uita răul pe care i l-a făcut ea.
Alina Radi, suspectă de cancer după participarea la Survivor: „Am...
„Am cunoscut-o pe mama, am văzut-o când eram mai mic și când eram mai mare. Mi-a zis tata: o să vezi care e povestea din spate, și ea are povestea ei și ar fi bine să o asculți. M-am dus să o cunosc, dar de multe ori povestea ei nu se pupa cu povestea bunicii mele. Ai mei ziceau că ea doar mă minte. Am întrebat-o de ce m-a lăsat la orfelinat și a zis că nu avea condiții să mă țină.
Nu am putut să mă apropii de mama mea biologică, simt că nu mai aveam ce să fac acolo. Ea vine dintr-un cartier și mai nasol decât al meu, ea vine din Prepeleac (n.r.: cartier în Târgoviște). Nu mi-aș fi dorit să cresc acolo. Mi-ar plăcea să discutăm, să vorbim. Mi-aș dori să o ajut pe sora mea, am o soră din partea mamei. E sora mea adevărată, că e din partea mamei, dacă era din partea tatălui ar fi soră vitregă, nu așa se zice?”, a mai adăugat.
Citeste si:Ce decizie a luat Alin Chirilă după eliminarea de la Survivor...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Noi centre comerciale în țară. Românii de la K2 Retail Properties deschid...
Sursa: retail.ro
-
Underline Ventures: în fața neprevăzutului e bine să ai opțiuni
Sursa: start-up.ro
-
Rugăciune de vindecare miraculoasă - Puterea credinței în momentele de suferință
Sursa: garbo.ro
-
BNR așteaptă ca inflația să coboare cu adevărat: s-a decis menținerea...
Sursa: futurebanking.ro
-
Americanii care alimentează companiile din România cu energie nucleară proprie
Sursa: green.start-up.ro
-
Dacia, vânzări în creștere cu aproape 3% în 2024. Sandero este cel mai...
Sursa: wall-street.ro
-
Noni - fructul minune din Pacific. Uite cum te poate ajuta
Sursa: kudika.ro