Bogdan de la Ploiești i-a demonstrat din nou frumoasei sale partenere de viață faptul că este una dintre cele mai importante ființe din viața sa. Acesta i-a făcut o surpriză de zile mari Cristinei Pucean, motiv pentru care dansatoarea a rămas mută de uimire.

Bogdan de la Ploiești este un iubit atent

Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean au parte de o relație la care unele persoane de vârsta lor nici măcar nu îndrăznesc să viseze, care se bazează pe iubire, încredere și loialitate. Chiar și în momentele în care sunt departe unul de celălalt, se gândesc unul la celălalt și realizează cât de greu le este în astfel de momente. Cântărețul este plecat în Statele Unite ale Americii, dar s-a asigurat că face gesturi frumoase față de partenera lui de viață. Dansatoarea a fost surprinsă de gestul lui și le-a arătat și fanilor ce i-a trimis iubitul ei.

Ei bine, cunoscutul artist de manele a profitat de faptul că mașina Cristinei Pucean a fost în revizie, iar în clipa în care i-a fost înapoiată, i-a pregătit acesteia o cutie imensă cu flori și câteva cadouri pentru ea și pentru Raym, care a primit câteva păpuși. Vedeta a rămas plăcut surprinsă și și-a găsit cu greu cuvintele să spună ce a simțit în clipele acelea. Este nerăbdătoare ca iubitul ei să se întoarcă acasă și să îl strângă foarte tare în brațe.

”Nu pot să cred. Astăzi mi-a fost mașina la revizii și uitați ce am găsit când mi-a adus-o înapoi. Doamne, deci nu ai idee cât de mult te iubesc, iubirea mea. S-a gândit și la Raym, i-a adus păpușele. Abia aștept să vii acasă, iubirea mea. Am rămas plăcut surprinsă. Nu mai știam nici să vorbesc. Te iubesc!”, a povestit Cristina Pucean, pe Instagram.

Deși despre cei doi îndrăgostiții s-a spus că s-ar fi despărțit, adevărul a ieșit la iveală la scurt timp după aceea și s-a dovedit a fi doar o strategie de marketing reușită. Bogdan de la Ploiești crede că relația lor este una de vis, iar pentru el Cristina Pucean este mai frumoasă femeie din câte există, fiind recunoscător pentru faptul că a cunoscut-o.

”Avem o relație criminală! Te iubesc, Cristina! Ești cea mai frumoasă și cea mai specială fată. În ciuda aparențelor, să știți că oamenii sunt foarte surprinzători, așa cum și de mine se vorbesc multe și am putut să dovedesc alte lucruri, așa și Cristina mea e pe bune numărul 1.”, a spus artistul despre iubita lui.

Citeste si:
Nosfe ar fi împlinit astăzi 38 de ani. Soția lui, gest suprem de...
Nosfe ar fi împlinit astăzi...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 22 Februarie 2023 - 11 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.