Ce mesaj a postat Pufeh pe Instagram
Ultima săptămână a emisiunii America Express nu a fost deloc bună pentru Bruja și Pufeh, care au cedat din punct de vedere fizic, cât și din punct de psihic. Cei doi nu și-au dat silința în timpul probelor, au ajuns pe ultimul loc și au fost dur criticați de către prezentatoarea emisiunii, Irina Fodor, care le-a transmis că au avut o totală lipsă de respect atât față de colegii lor care au fost nevoiți să îi aștepte, cât și față de echipa de producție.
Deloc surprinzător, aceștia au intrat și în cursa pentru ultima șansă, unde au ajuns pe ultimul loc. Au avut ghinion, iar vulturul a fost roșu, ceea ce înseamnă că au fost nevoiți să părăsească emisiunea chiar înainte de o nouă etapă. Chiar dacă au fost puțin descurajați în ultima vreme, niciunul dintre ei nu își dorea în mod real să renunțe, ci a fost doar o situație de moment care a trecut.
Cel care a făcut primele declarații, după eliminare, a fost Pufeh. Acesta a menționat că a fost dezamăgit, în primul și în primul rând față de el, iar cu doar câteva ore în urmă, a transmis și un mesaj emoționant în mediul online. Fostul concurent al emisiunii de la Antena 1 le-a zis admiratorilor lui că este mândru că el și Bruja au reușit să ajungă până acest punct al competiției, că îi va susține în continuare pe cei rămași acolo, dar și că America Express continuă și în lipsa lor. Fanii au reacționat imediat și și-au exprimat regretul față de cele întâmplate, în secțiunea de comentarii. Ambii au reușit să le câștige simpatia telespectatorilor.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
REVIEW Poco M8 Pro: telefonul midrange care le are (aproape) pe toate
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop bani 23 februarie – 1 martie 2026: decizii inspirate și ajustări...
Sursa: garbo.ro
-
Accident grav în halfpipe la JO 2026: Finley Melville Ives, scos pe targă...
Sursa: kudika.ro