Nicoleta Nucă a oferit noi detalii despre nunta cu Alex Ursache despre care fanii acesteia și nu numai au avut, de-a lungul timpului, întrebări care mai de care mai interesante. Mulți au vrut să știe dacă marele evenimentul va avea loc anul acesta.

Nicoleta Nucă, detalii despre nuntă

Nicoleta Nucă și Alex Ursache trăiesc o poveste de iubire care durează de ani și la fel cum se întâmplă în cele mai multe dintre cazuri, când vorbim de relații de lungă durată, oamenii ajung să se întrebe când anume vor ajunge împreună în fața altarului. Cei doi îndrăgostiți au făcut multe lucruri împreună și, cel mai probabil, vor mai face și de acum înainte, dar niciodată nu și-au făcut planuri, pentru că după cum a spus chiar frumoasa artistă, ambii sunt spontani și preferă să facă lucrurile pe moment, indiferent despre ce ar fi vorba.

Cântăreața a fost mereu sinceră, când a venit vorba despre viața sa privată, nefiindu-i deloc greu să le vorbească fanilor despre multe aspecte legate de relația ei. Din când în când, chiar organizează sesiuni de întrebări și răspunsuri pe Instagram, pentru a păstra așa cum se cuvine legătura cu fanii ei, care o urmăresc la orice pas și care își doresc să știe tot mai multe lucruri despre ea.

De exemplu, au fost vrut să afle dacă Nicoleta Nucă și partenerul ei de viață se vor căsători anul acesta, iar vedeta a zis că nu știu încă lucrul acesta. De asemenea, ea a adus în discuție faptul că a fost întrebată de multe ori de ce a amânat nunta, iar ea le-a zis clar că nu are cum să amâne ceva ce nu a fost încă stabilit clar. Vor vedea cum vor organiza totul la momentul potrivit, pentru că sunt spontani și nu își doresc să se blocheze în probleme de genulș acesta, ci să se bucure de relație.


,,Da și nu (n.r. dacă se mai căsătoresc în acest an) nu știu încă, n-am stabilit absolut nimic. Mi s-a mai întâmplat să fiu întrebată de ce am amânat nunta și am zis că nu am cum să amân ceva ce nu fusese stabilit clar încă, momentan o să vedem la momentul potrivit, să organizăm totul. Suntem destul de spontan ambii și atunci încercăm să nu ne blocăm în chestii de genul ăsta”, a declarat Nicoleta Nucă, potrivit spynews.ro.

Citeste si:
Cum s-au pregătit Ionuț Rusu și George Tănase pentru America...
Cum s-au pregătit Ionuț Rusu...

,,În continuare ne dorim să facem cât mai departe de România, în afară, să nu avem prea mulți invitați și ochi curioși”, a mai zis ea.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 20 Ianuarie 2023 - 03 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.