Mara Bănică, poveste de iubire ca-n filme
Mara Bănică obișnuiește să fie o persoană destul de sinceră în interviurile pe care le acordă, dar rare sunt momentele în care își deschide inima în felul în care a făcut-o în cadrul emisiunii online pe care o prezintă Mihai Ghiță. Aceasta a povestit cum a început povestea de iubire dintre ea și bărbatul care i-a furat inima și alături de care și-a întemeiat o familie. Este foarte fericită și nu își poate imagina altfel.
Ea și partenerul ei de viață s-au cunoscut într-un avion, iar în momentul respectiv nu a crezut că este român. El avea un card și intra în primul în avion, așa că a intrat și ea, în timp ce se îndreptau către Frankfurt. Întâmplarea a făcut să aibă loc chiar lângă el, iar unul dintre momentele amuzante de care avut parte i-a apropiat și mai tare. Mai apoi, soțul ei a decis să o conducă până la hotelul unde era cazată și au făcut schimb de numere de telefon. După aceea, au început să se vadă tot mai des și să vorbească extrem de mult, iar de aici până la întemeierea unei familii a mai fost doar un pas.
„Ne-am cunoscut într-un avion. Eu n-am crezut că e român, de fapt, el e român, dar nu e cetățean român. Pur și simplu, el avea un card și intra primul în avion și am intrat și eu, mergeam la Frankfurt și aveam loc lângă el și el s-a ridicat să-mi facă loc să mă așez și eu i-am zis <
>, că n-am crezut că e român și el mi-a zis < și am zis că-l filmez să-l pun pe Facebook.> și după eu am început să mă joc pe telefon și la un moment dat mi s-a părut că sforăie Când m-am uitat, nu el sforăia, ci alt domn din spate și am zis să-l filmez. Pe soțul meu l-a bufnit râsul și am intrat în vorbă și așa ne-am cunoscut. M-a condus la hotelul unde eram cazată și am făcut schimb de numere de telefon.
M-a fascinat că fusese în studenție, avusese o bursă în China și îmi spunea că lui îi place foarte mult Asia și am avut o contrazicere că mie nu-mi plăcea.Am început să vorbim și să fac drumuri tot mai dese pe la Frankfurt și asta a fost.”, a povestit Mara Bănică, în cadrul emisiunii ”În oglindă”.
Citeste si:Nosfe ar fi împlinit astăzi 38 de ani. Soția lui, gest suprem de...
![]()
Vedeta nu a dat prea multe detalii până acum despre soțul ei, dar a simțit nevoia să facă în fața lui Mihai Ghiță și a fanilor emisiunii. Mara Bănică a povestit despre bărbatul vieții sale ca fiind șeful unei multinaționale care are legătură cu duty free-urile. Multă lume se întreabă dacă ar vrea să plece vreodată din țară, dar nu crede că ar putea să facă acest pas.
„El este șeful unei multinaționale care are legătură cu duty free-urile, dar s-au închis în covid și atunci a venit în România și cumva ne-a folosit pandemia, ne-a adus împreună. Mă întreabă multe lume dacă plec și nu cred că aș putea să plec din țară, fiica mea e nemțoaică. Mie Germania îmi place foarte mult, sunt civilizați, sunt curați, duminica e totul închis, e pentru familie. Eu aici m-am realizat.
Citeste si:Emily Burghelea, cu soț milionar și stă în chirie. De ce au luat...
![]()
Nu e ceva ce am dorit eu neapărat, dar soțul meu nu dorește deloc să se afișeze. Mi-a zis că e ok ca eu să apar, că ăsta e job-ul meu, dar că el nu este „soțul Marei Bănică”, are și el un nume. Îl înțeleg cumva, că fiecare avem bine desenate locurile în ierarhia asta.Noi ne-am căsătorit religios în pandemie... Făceam o varză călită și mă sună și îmi zice: „Mâine la ora 2 ne cununăm”. A doua zi, mâine la ora 2 noi cu o mână de prieteni și câteva rude am mers la biserică.”, a mai zis jurnalista, în cadrul emisiunii.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Cum putem să fim ”fashionable” fără să facem mai mult rău planetei
Sursa: green.start-up.ro
-
Sebastian Doroftei, Codezilla: Cum crești un business sănătos în servicii IT
Sursa: start-up.ro
-
Manichiura iernii este MANICHIURA ALBĂ inspirată de acest anotimp! 25 de...
Sursa: garbo.ro
-
Câștigătorii Future Banking Gala 2023
Sursa: futurebanking.ro
-
Horoscop: Top 3 Zodii cărora li se împlinesc cele mai mari dorințe de Crăciun
Sursa: kudika.ro
-
Afaceri românești cu tradiție|Cristina Bâtlan, Musette, despre mai bine de 30...
Sursa: retail.ro
-
Continuă „defilarea” politică. Ciolacu se pozează cu copii: cred cu toată...
Sursa: wall-street.ro