Mircea Eremia, despre participarea Mariei Lungu la Survivor
Survivor România a fost una dintre cele mai așteptate emisiuni de la noi din țară. Deși au fost dfizuate doar două ediții din noul sezon, cei de acasă și-au putut face deja o impresie despre persoanele care au decis să participe anul acesta. Dacă despre Faimoși mai știau câte ceva încă dinainte de a participa la acest concurs, despre Războinici nu pot spune același lucru. Una dintre persoanele care face parte din echipa Războinicillor este nimeni alta decât Maria Lungu, fosta parteneră de viață a lui Mircea Eremia.
Femeia nu a ajuns deloc la inimile telespectatorilor, pe motiv că din prima a dat de înțeles că echipa în sine nu contează pentru ea, nu cooperează deloc și chiar s-a certat cu unele dintre colegele sale. La testimoniale, a mai zis și că ea nu a decis să participe la Survivor România pentru nimeni în afară de ea, ceea ce din punctul unora de vedere este un real dezavantaj, mai ales că în primele luni de concurs spiritul de echipă are un rol foarte important,
Fostul ei iubit a fost rugat să își dea cu părerea despre participarea Mariei Lungu în cadrul emisiunii de la Pro TV și speră ca ea să își îndeplinească visul legat de acest concurs. De asemenea, fratele Alinei Eremia a zis că nu mai vorbește deloc cu ea de foarte mult timp și nu mai există nimic între ei.
„Noi nu mai vorbim de multă vreme. Nu mai există nimic între noi. Ce pot să zic despre participarea ei? Îi doresc multă baftă în tot ceea ce face. Sper să își îndeplinească visul legat de acest concurs”, a declarat Mircea Eremia, pentru fanatik.ro.
Mircea Eremia a mai zis și că și-ar fi dorit să plece și el în Republica Dominicană, au existat niște discuții în acest sens, doar că nu s-au mai legat lucrurile până la urmă.
George Tănase și Ionuț George, concurenți la America Express 2024....

„Am fost mai mai demult în niște discuții despre participarea la Survivor. Eu mi-aș dori să particip”, a mai zis el, pentru sursa citată.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Cum putem să fim ”fashionable” fără să facem mai mult rău planetei
Sursa: green.start-up.ro
-
Sebastian Doroftei, Codezilla: Cum crești un business sănătos în servicii IT
Sursa: start-up.ro
-
Tarot online: De ce s-a distanțat de tine?
Sursa: kudika.ro
-
Manichiura iernii este MANICHIURA ALBĂ inspirată de acest anotimp! 25 de...
Sursa: garbo.ro
-
Câștigătorii Future Banking Gala 2023
Sursa: futurebanking.ro
-
Cristian Sălceanu, fost director Bolt, devine Country Manager la Sezamo
Sursa: retail.ro
-
Iveco și-a împrospătat toată gama în urma unei investiții record de 1 mld. euro
Sursa: wall-street.ro