Anamaria Prodan, mesaj subtil în mediul online
Anul acesta a fost unul plin de provocări pentru Anamaria Prodan, iar ultimul scandal în care a fost implicată cu fostul ei partener de viață a pus-o serios pe gânduri. Cei doi s-au luat la bătaie în plină stradă, în fața casei în care au locuit împreună, moment în care ambii s-au ales cu dosar penal și cu ordin de restricție unul împotriva celuilalt. Aceste întâmplări nefericite din viața sa au făcut-o serios pe vedetă să ia în calcul mutarea din țară, idee la care a renunțat de curând, fiind de părere că nu merită să facă un asemenea efort, ci trebuie să lupte în continuare atât pentru ea, cât și pentru copiii ei.
De asemenea, este perfect conștientă de faptul că nu este nici prima, nici ultima femeie care trece prin asemenea situații și tocmai din acest motiv le-a transmis persoanelor în cauză câteva cuvinte. Le-a sfătuit să își țină capul sus, pentru că ele sunt cele care dau viață și tot cele care ar trebui să se gândească serios la faptul că au doar o viață pe care nu merită să o irosească oricum.

"Am avut o perioadă, în care mă gândeam cum să fac datorită rușinii pe care am trăit-o și eu și copiii, și ne gândeam să mergem undeva să se facă liniște. Dar ne-am dat seama că noi suntem cei care contează, cei care ducem steagul mai departe, sus, iar restul au plecat.
Capul sus, femeile dau viață, femeile sunt viața. Nu există și nu se merită, avem, o singură viață, scurtă și trebuie să ne-o facem frumoasă. Mergeți mai departe. Nu ai cum să stai pe loc, pentru că în momentul în care te-ai oprit, atunci va fi marea problemă.", a declarat Anamaria Prodan, la Antena Stars.
După ce și-a deschis sufletul în felul acesta, vedeta nu s-a oprit acolo, ci a transmis un mesaj subtil pe contul ei oficial de Instagram. Fanii acesteia s-au dus imediat cu gândul la fostul ei partener de viață, Laurențiu Reghecampf, în ciuda faptului că ea nu dat niciun nume. Impresara și-a cerut scuze pentru faptul că nu îl caută în momentele când îi este mai greu, doar că se descurcă de una singură, lucru pe care a învățat să îl facă de mică.
Anamaria Prodan, scrisoare emoționantă pentru mama sa: „Îmi e atât...

''Scuze că nu te caut când îmi e greu, dar eu pot singură, a fost expresia mea de când eram mică, așa că nu-ți face griji, eu pot singură.'', a transmis impresara, pe social media.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Contemplativ transformă natura abandonată în bijuterii de lux sustenabile
Sursa: green.start-up.ro
-
LISTĂ: 5 soluții de conta pentru afacerea sau PFA-ul tău
Sursa: start-up.ro
-
Numerologie: Februarie 2023 – luna cu cifra universală 9 – închiderea unui...
Sursa: garbo.ro
-
”Un Crăciun de poveste” pentru vânzările Primark. Care sunt totuși temerile...
Sursa: retail.ro
-
QOOBISS, acreditat pentru verificarea identității la distanță
Sursa: futurebanking.ro
-
Nicole Cherry, detalii neștiute din copilăria sa. Cum a reușit să treacă...
Sursa: kudika.ro
-
Casa de modă Gucci are un nou director de creație
Sursa: wall-street.ro