În ultimele zile, toată lumea vorbește despre bătaia dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf care a avut loc în plină stradă, la scurt timp după revenirea antrenorului în țară. Întreg momentul a fost filmat de către finul impresarei, iar în urmă cu doar câteva ore au apărut și imaginile surprinse de camerele de supraveghere.

Ce au surprins camerele de supraveghere

Scandalul dintre Anamaria Prodan și fostul ei partener de viață, Laurențiu Reghecampf s-a mutat în instanță, după ce aceștia s-au luat la bătaie în fața casei în care au locuit împreună în Snagov, la finalul săptămânii trecute. Ambii au avut nevoie de îngrijri medicale și au mers mai apoi la INML, dar nu înainte de a trece pe la secția de poliție, unde au fost nevoiți să dea o serie de declarații.

Acum câteva zile, singurele imagini care circulau pe internet erau cele surprinse de către finul Anamariei Prodan, filmate cu telefonul mobil. Recent, au fost urcate pe YouTube și imaginile surprinse de camerele de supraveghere, unde se vede mult mai clar ceea ce s-a întâmplat între cei doi foști soți.

Înainte de a apărea aceste imagini surprinse de camerele de supraveghere, Anamaria Prodan l-a acuzat pe fostul ei partener de viață că i-a lovit finul, iar acum există și dovezi în acest sens. Indiferent de declarațiile date de antrenor, imaginile vorbesc de la sine. Impresara a declarat, imediat după ce s-a bătut în plină stradă cu tatăl copilului ei că șoferul său a fost amenințat cu moartea și zgâriat.

De asemenea, a povestit că a încercat să îl oprească spunând că va fi făcută o plângere penală împotriva sa, dar se pare că nu a putut ajunge la o înțelegere cu el, iar scandalul a continuat în fața casei, fiecare alegându-se cu dosar penal și cu ordin de restricție. Șoferul vedetei vrea, la rândul lui, să i se facă dreptate și va merge până în pânzele albe în acest sens ajutat fiind de avocații săi. El a mai povestit că nașa lui a încercat să scape din mâinile lui și l-a întrebat dacă a filmat, pentru a merge la poliție.

Citeste si:
Fraudă BAC 2023. Ministrul Ligia Deca, despre scandalul scurgerii...
Fraudă BAC 2023. Ministrul...

”Avocații mei vor merge până în pânzele albe pentru a-mi face dreptate. Camerele de supraveghere de pe stradă au surprins totul, iar Anamaria Prodan a încercat să scape din mâinile lui fugind și întrebând dacă am filmat pentru a merge la poliție. Am să-mi fac dreptate pentru că dacă toleram așa ceva vom ajunge rușinea Europei”, a declarat finul acesteia, potrivit Realitatea.

”I-a rupt tricoul șoferului, l-a amenințat cu moartea, l-a zgâriat, m-am băgat între ei, l-am împins, l-am luat, am încercat să îl calmez, i-am spus că îi face plângere penală, că nu e normal ce face. Nu te înțelegi cu el”, a declarat Anamaria Prodan zilele trecute, conform fanatik.ro.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 28 Septembrie 2022 - 10 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.