Care sunt planurile lui Jador
Jador se află pe lista celor mai iubiți artiști de la noi din țară și drept dovadă cea mai recentă piesă pe care a lansat-o se află încă din ziua în care a fost urcată pe YouTube pe primul loc în Trending. Nu poate decât să se bucure de succesul pe care îl are, dar nu se culcă pe o ureche, ci se gândește serios și la viitorul lui nu doar din punct de vedere al muzicii. În acest sens, cântărețul a decis să înscrie la master, pentru că după cum a declarat chiar el, nu îi place să lase lucrurile neterminate cu atât mai puțin când vine vorba de studii.
Ei bine, în urmă cu puțin timp, acesta le-a făcut fanilor de pe rețelele sociale câteva dezvăluiri care în mare parte i-au lăsat mască pe aceștia. Deși, la un moment dat, a fost nevoit să își lase studiile deoparte de dragul muzicii, Jador nu a vrut să renunțe chiar de tot, ci a amânat momentul cât de tare a putut el. Acum, însă, a venit vremea să se înscrie la master și a ales unul pe gustul lui. Așadar, s-a încris la Comunicare în afaceri, la Academia de Studii Economice, motiv pentru care este foarte mândru.
"Nu las niciodată lucrurile neterminate. Îți dai seama că ajută. M-am înscris la Comunicare în afaceri, la Academia de Studii Economice.", a declarat Jador, pentru spynews.ro.
De asemenea, Jador a spus clar că se va ține de treabă și că deși, poate, nu va merge la chiar toate seminariile, mai mult ca sigur va merge la cursuri, deoarece vrea să învețe ceva și să rămână cu niște noțiuni clare. Crede că acest lucru nu îi va afecta cariera, ba chiar îl va ajuta, mai ales că are doar șase materii pe care la studia, fiindcă pe celelalte le-a studiat acum câțiva ani, când a renunțat la studii pentru a-și urma visul.
"Eu nu fac ca toți ceilalți. Nu o să am toate obiectele, pentru că eu deja le-am luat. Eu mai am doar șase obiecte tot anul. O să studiez doar șase tot anul, sunt doar o oră sau două pe săptămână. Nu solicită foarte mult timp. O să am examene. Probabil nu mă voi duce la seminarii, dar la cursuri cu siguranță mă duc.", a mai zis el, pentru sursa citată.
Citeste si:Cum îți poți transforma planurile în realitate fără să-ți dai peste...
![]()
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
[hi]Digitail[/hi], drumul din Iași la investiție series B și peste 10.000 de...
Sursa: start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
George Burcea, moment controversat! De ce a izbucnit când a fost întrebat...
Sursa: kudika.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro