Irina Deaconescu, despre perioada de recuperare
Irina Deaconescu și Cristi Manea trăiesc o frumoasă poveste de iubire și încă de când s-au cunoscut au visat la întemeierea unei familii. Cea mai mare fericire pe care au avut-o a fost când vloggerița a rămas însărcinată pentru prima dată. Timp de câteva luni, cei doi îndrăgostiți au păstrat secretul numai pentru ei și s-au bucurat în liniștea de minunea care li s-a întâmplat, deși vedetei nu i-a fost deloc ușor pe perioada sarcinii.
Multă lume a criticat-o pentru faptul că s-a grăbit să rămână însărcinată, având în vedere că la primul copil trecuse cu puțin de vârsta de 20 de ani. Unii i-au zis că ar fi trebuit să se bucure și ea mai mult de viață, să trăiască în adevăratul sens al cuvântului, nu să aibă numai responsabilități, dar ei nu i-a păsat de afirmațiile gurilor rele, pentru că venirea pe lume a Victoriei a fost cel mai frumos lucru care i s-a putut întâmpla.
Soția lui Cristi Manea nu s-a oprit aici și după ce a adus pe lume primul copil cu ajutorul operației de cezariană, a mai rămas o dată însărcinată și a născut prin aceeași procedură. Având în vedere că a avut două sarcini și inclusiv două operații de cezariană, Irina Deaconescu a simțit nevoia de recuperare și le-a făcut fanilor ei o serie de dezvăluiri despre ultima perioadă din viața sa, după ce a început să facă masaj terapeutic, dar și kinetoterapie.
„Ieri am fost la o consultație pentru a începe kinetoterapia și mesajul terapeutic. După două sarcini, două operații de ceazariană, două perioade în care am alăptat ( în prezent încă alăptez), stat cocoșată cu ochii în telefon era nevoie”, a povestit Irina Deaconescu, la Story.
Citeste si:Irina Deaconescu și-a făcut implant mamar. Primele declarații după...
![]()
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
30 Noiembrie: Ziua în care toamna își ia rămas bun. Venus în Săgetător...
Sursa: kudika.ro