Fanii Alexandrei Stan sunt foarte, foarte curioși și vor să afle tot ce se poate despre artista lor favorită chiar de la ea, iar în acest scop au momente în care o copleșesc cu tot felul de întrebări. Cea mai mare bucurie pe care aceștia au o este în momentul în care blondina organizează sesiuni de întrebări și răspunsuri și chiar decide să aleagă chiar curiozitățile lor pentru a formula o explicație.

Alexandra Stan, adevărul despre operațiile estetice

Alexandra Stan este o vedetă foarte sinceră, ceea ce i-a adus și mai multă apreciere din partea oamenilor și, totodată, este genul acela de persoană care nu se teme să își facă apariția în public în tot felul de ipostaze, cu riscul de fi judecată de cei mai mulți dintre oamenii care nu reușesc să o înțeleagă. Din punct de vedere al carierei sale, blondina nu se plânge, deoarece în această direcție, lucrurile îi merg de minune. Nu poate spune același lucru și despre viața privată, mai ales după ce toată lumea a aflat de divorțul ei, despre care a vorbit destul de mult în ultima vreme.

Ei bine, având în vedere că este o fire transparentă, oamenii au vrut să știe clar dacă a apelat sau nu la ajutorul medicilor esteticieni pentru a arăta atât de bine, iar răspunsul cunoscutei artiste nu a întârziat nici el să apară. Cântăreața a mărturisit că nu are niciun fel de operație estetică, dar nici nu este împotriva lor și nici nu le judecă pe femeile care se simt mai bine în pielea lor, după ce și-a făcut câteva intervenții, mai ales la nivelul feței. De asemenea, blondina a spus că nu spune nu acestei idei, doar că nu este cazul momentan, deoarece se simte bine așa cum este.

„Nu am, deocamdată, dar nu spun nu. Dacă voi simți nevoia de o modificare, voi face asta fără să stau prea mult pe gânduri. Important e să fim fericiți cu alegerile noastre. Sunt ok cu mine așa. Îmi place cum arăt și nu am simțit să fac asta (n.r implant mamar)”,”, a declarat Alexandra Stan, pentru ego.ro.

Ani la rând, Alexandra Stan și-a făcut toate poftele, dar a și economisit sume mari de bani pe care a venit vremea să le investească. Artista vrea, în primul și în primul rând, să se familiarizeze cu piața cripto, să își dea seama cu merg de fapt lucrurile, iar mai apoi să își încerce norocul, la fel cum au făcut mulți alții. Cu banii strânși, și-a ajutat și familia așa cum a știut ea mai bine, iar surorii sale i-a cumpărat o mașină pe care și-o dorea enorm.

Citeste si:
Alexandra Stan, ajutor pentru victimele cutremurelor din Turcia:...
Alexandra Stan, ajutor pentru...

„Îmi amintesc că din primii bani câștigați am pus deoparte și am strâns până i-am luat surorii mele o mașină. Mi-am dorit mult să fac asta. Îmi ajut familia și acum, e o responsabilitate pe care mi-am asumat-o și o fac cu drag”, a mai zis artista.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 10 Iunie 2022 - 10 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.