Andra a pierdut 15 kilograme în ultimele patru luni
Soția lui Cătălin Măruță este una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite cântărețe de la noi din țară. De-a lungul timpului, s-a făcut remarcată datorită vocii sale inconfundabile, nestând la fel de bine și în ceea ce privește aspectul său fizic, despre care oamenii care nu o au la suflet neapărat au avut mereu ceva de comentat. Andra s-a săturat de persoanele care spun despre ea că este gravidă, deși ea nu este și acesta este unul dintre motivele principale pentru care ea a decis că a venit vremea să slăbească. Unii au afirmat despre ea că s-a îngrășat atât de tare, încât a ajuns de nerecunoscut, ceea ce probabil a afectat-o și mai tare.
Andra a pierdut, în perioada pandemiei, lupta cu kilogramele în plus și deși a încercat din greu să scape de acestea, procesul a fost unul de lungă durată. A trecut o vreme de când frumoasa artistă a decis să aibă grijă de aspectul fizic și a dat jos 15 kilograme. Fiind extrem de apropiată de fanele sale care stau cu ochii pe ea și care nu sunt deloc puține, vedeta a spus și care sunt secretele sale, dar și care sunt alimentele pe care le-a consumat în cele patru luni de când a decis să se apuce de dietă.
„Chiar îmi doresc să nu mai zică lumea că sunt gravidă, fără ca eu să fiu. Dacă vreodată se va întâmpla, atunci e binevenit. E greu, cumva, să stau mereu să explic că nu sunt însărcinată”, a spus Andra la un moment dat, potrivit spynews.ro.
Fanilor ei adevarați nu le-a păsat niciodată de kilogramele în plus cu care s-a luptat ea, ci au continuat să o iubească pentru muzica sa și pentru toată energia bună pe care le-o transmite în timpul concertelor sale.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro