TJ Miles s-a certat cu colegii de echipă
Tensiunile sunt din ce în cea mai mari în cadrul emisiunii „Survivor România”, mai ales că aceasta se apropie cu pași repezi de final, iar fiecare dintre concurenții rămași își dorește să ajungă în marea finală și, de ce nu, să câștige premiul în valoare de 100.000 de euro pus în joc. Unul dintre cei care are cele mai mari șanse de reușită este nimeni altul decât TJ Miles, care parte de o susținere foarte mare din partea celor de acasă datorită activității sale din mediul online, pe care unii o apreciază și o susțin. Ei bine, de fiecare dată când a avut nevoie de voturile lor, cei din fața micilor ecrane i le-au acordat fără prea mari probleme.
Cei care nu îl au atât de tare la suflet sunt chiar colegii lui de echipă, cu care a avut niște discuții aprinse în timpul celei mai recente ediții ale competiției. Având în vedere că au pierdut de patru ori la rând, Tigrii au fost de părere că doar o strategie bine gândită ar putea să îi ajute să aducă victoria de partea lor. Din fericire pentru aceștia, ideea lor chiar a a funcționat și le-a adus victoria, dar și un scandal între ei. TJ Miles nu a fost de acord cu cele afirmate de Tigrii și nu a ezitat să își exprime nemulțumirea, moment în care ceilalți au ripostat.
„La Faimoși țipa Cătălin și nu mergea pentru mine. Nu vreau să țipați la final. Dacă spuneți mereu focus, focus… Eu în mintea mea cred că nu mă focusez. Contează să aducem puncte”, le-a zis TJ Miles Tigrilor, la Survivor România.
Oana, de exemplu, crede despre că este mult prea sigur pe locul pe care îl are în concurs, având în vedere susținerea pe care o primește din partea celor de acasă, acesta fiind și motivul pentru care se comportă așa.
„El nu e de acord cu multe lucruri. Nu prea îi pasă de ce i se strigă de pe bancă. Cumva siguranța asta de a sta în joc e mare”, a spus Oana despre colegul ei de echipă.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro