Showbiz 4 Mai 2022 09:29 de Diana Oprișan
Tigrii au avut una dintre cele mai grele săptămâni ale lor, de când s-a format echipa, iar faptul că au pierdut și jocul pentru comunicare i-a demoralizat și mai tare pe aceștia. Ionuț Popa a fost unul dintre concurenții care au vărsat lacrimi amare.

Tigrii au pierdut și jocul pentru comunicare

Tensiunea este din ce în ce mai mare în rândul concurenților care au rămas la Survivor România, mai ales că prezentatorul emisiunii a anunțat că săptămâna viitoare concursul va ajunge la nivelul următor. Atât Tigrii, cât și Vulturii sunt curioși despre ce este vorba, dar o parte dintre aceștia sunt de părere că noua etapă vine la pachet cu individualele, ceea ce înseamnă că emisiunea de la Pro TV se apropie cu pași repezi de final. După luni întregi în care și-au depășit limitele, au trăit în niște condiții greu de imaginat și s-au luptat pentru a-și câștiga hrana, va exista un singur câștigător și rămâne de văzut care va fi acela.

Momentan, între cele două echipe se dau lupte grele pe traseu, iar de data aceasta, Tigrii nu au avut deloc noroc. Jocul pentru comunicare le-a adus câștigătorilor o recompensă uriașă. Aceștia au vorbit cu rudele lor, printr-un apel vocal pe Whatsapp. Echipa lui Ionuț Popa nu a reușit nici acum să învingă, iar concurentului i-a fost mai greu ca oricând să își stăpânească emoțiile. Acesta nu și-a putut dat seama ce anume nu funcționează în cazul lor, mai ales că au făcut și strategii care se presupune că ar fi trebuit să meargă.

„Am pierdut. Nu știu. Chiar nu știu ce nu funcționează la noi. Am făcut și strategii de alegeri. E foarte greu, ținând cont că avem trei fete. Noi intrăm de trei, patru, cinci ori. Nu am găsit cauza. O să mergem în camp. Ne vom resemna, fiecare la timpul lui”, a spus Ionuț Popa, la Survivor.

Ștefania a vorbit și ea despre învingerea suferită și a recunoscut că regretă enorm că nu a adus punct pentru echipa ei și că se simte de parcă nu ar fi intrat deloc pe traseu.

„Îmi pare extrem de rău că nu am reușit să aduc punctul. Parcă n-am intrat deloc pe traseu. Am simțit cum pleacă bara din mână. Nu s-a mai putut. Am sperat la cea mai mică șansă să pot vorbi cu iubitul meu, pentru că nu știu nimic de el”, a spus Ștefania, după pierderea jocului.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 4 Mai 2022 - 09 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.