„Ne-am dorit foarte mult acest copil, mai ales pentru că am străbătut mici obstacole. Nu am spus niciodată, dar am avut încă două sarcini care s-au pierdut. Îți dai seama că în urma a acestor două sarcini pierdute ne-am dorit și mai mult. Eram și mai dornici să se întâmple și să fie minunea asta, să existe. Am trecut prin două experiențe neplăcute și te întrebi dacă se întâmplă ceva, cum spun doctorii că primele 3 luni sunt critice.
Nu m-am bucurat absolut deloc până nu am trecut pragul de trei luni, până nu mi-am făcut toate analizele din lume, primite și confirmate că totul este în regulă. E o traumă la nivelul oricărei femei chiar dacă mai are acasă 10 copii, chiar dacă nu mai are niciunul sau unul, indiferent. Mi se pare că este o traumă pentru că te întrebi de ce ție. Nu am fugit, am zis că nu a fost să fie', a declarat cântăreața, în EXCLUSIVITATE, pentru Mihai Morar.
Însărcinată cu primul ei copil, Vlăduța vorbește în premieră despre încercările prin care a trecut până să se bucure de miracol.
„PRIMUL PODCAST CU @vladutalupau și, s-ar putea, singurul. "Am venit jumătate la podcast, jumătate la spovedanie" spune invitata mea. Vă invit la o conversație relaxată, dar plină de întâmplări nepovestite. Acest episod este povestea reală a fetei cu care a ajuns să petreacă toată România. De ce nu a ajuns "Doctorița Vlăduța", deși a absolvit medicina Veterinară? Cât de mult iubește folclorul și cum a ajuns să cânte muzică de petrecere? Face muzică pentru "trending"? De ce nici în ziua de azi părinții ei nu cred în succesul ei? Cum și-a găsit sufletul pereche? Și cum face Vlăduța din Ardeal să "simtă" publicul din toată țara.", povestește Mihai Morar.
Podcast APAN – Small Talks

Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Tu ce faci cu telefonul tău la finalul vieții lui?
Sursa: green.start-up.ro
-
Întreabă Orice: Sebastian Burduja răspunde întrebărillor comunității start-up.ro
Sursa: start-up.ro
-
Totul despre sigilarea dentară
Sursa: garbo.ro
-
Deutsche Bank avertizează că un val de credite neplătite în Statele Unite şi...
Sursa: futurebanking.ro
-
Câte calorii are vinul? Când și în ce cantitate este sănătos să îl bem?
Sursa: kudika.ro
-
Costică Mișaca, Taco Bell: Bucătăria mexicană e nouă pentru România, dar...
Sursa: retail.ro
-
Ucraina intensifică acțiunile ofensive lângă Bahmut
Sursa: wall-street.ro