Nadia Comăneci și-a făcut deja planurile pentru Paște și un lucru este sigur și anume că nu îl va petrece în România. Gimnasta s-a stabilit de ani buni peste ocean, unde are o casă și o viață, așa că preferă să rămână în America și de data aceasta.

Nadia Comăneci face Paștele în SUA

Nadia Comăneci este una dintre cele mai bune și iubite gimnaste de la noi din țară și nu numai. Are mii de susținători care au fost alături de ea de pe vremea când era un copil care nu făcea altceva decât să își urmeze visul. Anii au trecut, iar oamenii respectivi nu au uitat-o, ci au fost alături de ea la orice pas, chiar și după mutarea sa din țară, unde de regulă petrece și sărbătorile, așa cum se întâmplă și anul acesta.

Deși va fi departe de țară, gimnasta a recunoscut că nu va duce lipsă de mult iubitele bucate tradiționale românești. Nadia Comăneci a mai dezvăluit că mâncarea românească se combină cu cea din America, fiecare aduce câte ceva și stau la masă ca într-o zi de sărbătoare din țară.

„Când Paștele nu mă prinde în România, mă pliez să facem masă de Paște atunci când se sărbătorește în Statele Unite. Mâncarea tradițională se combină. Fiecare contribuie cu ceva”, a povestit gimnasta, potrivit spynews.ro.

Din nefericir, acolo nu se consumă drob de miel. Vedeta a recunoscut că mănâncă acest preparat doar în mometul în care se află în țară, dar s-a obișnuit deja cu această idee. Odată cu trecerea anilor, sărbătorile nu mai au același farmec ca în copilărie, iar ea își amintește mereu de felul în care sărbătorea pe vremea când era doar un copil, dar și de faptul că participa la tot felul de competiții atât de Paște, cât și de Crăciun.

„Eu aduc friptură de miel și ouăle vopsite. În general, în Statele Unite nu se mănâncă miel. Eu am mâncat drob ocazional, în țară, atunci când s-a potrivit să călătoresc în perioada Paștelui”, a mai zis gimnasta.

Citeste si:
Pască tradițională cu brânză: rețeta autentică pas cu pas
Pască tradițională cu brânză:...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 21 Aprilie 2022 - 04 : 04

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.